A******** I****
Apelant INCULPATP******** D* P* L**** J********** S********* M***
Apelant REPREZENTANT LEGALA******** I**** L* C********* E**** R*****
Apelant INCULPATA******** I**** P*** A****** L* U** I********
Apelant INCULPATÎn baza art. 421 pct.1 lit. b) C.p.p respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A******** I**** împotriva sentinţei penale nr. 444/24.10.2019 pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare în dosarul nr. 2162/295/2018. În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o desfiinţează, şi rejudecând: Condamnă inculpatul A******** I**** la: -9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 al (1) Cod Penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură Penală - 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 Cod Penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură Penală. În temeiul art. 97 al. 1 din Codul penal anulează suspendarea sub supravegere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 292/2018 a Judecătoriei Călăraşi definitivă la data de 06.11.2018 În baza art. 38 al. 1, 39 al. 1 lit. b şi art. 97 Cod Penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 292/2018 a Judecătoriei Călăraşi, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare pe care o sporeşte cu 4 luni rezultând o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare închisoare. În temeiul art. 45 alin. 2 din Codul penal aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 66 al. 1 lit. i Cod penal pe o perioadă de 3 ani (aplicată prin sentinţa penală nr. 292/2018 a Judecătoriei Călăraşi). În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie constând în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. i Cod penal. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare, sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data de 06.11.2018, conform dispoziţiilor art. 92 rap. la art. 97 al. 2 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Serviciului Public pavaje Spaţii Verzi şi Complexului de Agrement "Dumbrava". În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. rap la art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind condiţiile în care se dispune revocarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 45 al. 4 din Codul penal deduce din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultată, pedeapsa complementară executată de inculpat de la data de 06.11.2018 până la zi. Menţine dispoziţiile sentinţei penale apelate cu privire la anularea permisului de conducere falsificat şi plata cheltuielilor judiciare. În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă inculpatul să plătească 200 de lei cheltuieli judiciare către stat în apel, iar restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului în baza art.275 alin. 3 C.p.p. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.06.2020.
Hotarare 451/2020 din 10.06.2020Suspendat conform Decret 195 – 2020
Rezolutie din 12.05.2020Preschimbă termenul pentru data de 13.05.2020, sala 280.
Dispune amânarea cauzei pentru data de 18.03.2020, sala 280, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 19.02.2020