C****** I****
InculpatS* D*** C*** S**
Parte civilăÎn baza art. 295 alin. 1 C.pen. raportat la art. 308 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. ?i art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul C****** I****, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată (2 acte materiale). În baza art. 67 alin. 2 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa dacă pedeapsa principală devine executabilă. În baza art. 91 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei principale pe un termen de supraveghere de 3 ani stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. şi care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Ilfov. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen., obligă inculpatul să frecventeze un curs de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria comunei Grădiştea sau Postul de poliţie Grădi?tea, la alegerea consilierului de probaţiune. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen, art. 23 alin. 3 C.proc.pen. rap. la art. 1349 alin. 1 şi 2 C.civ., art. 1357 C.civ., admite acţiunea civilă astfel cum a fost formulată de partea civilă DEEA CAFE SRL (date) şi obligă pe inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 5.775 lei, cu titlu de daune materiale. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 2.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (500 lei în faza de urmărire penală ?i 1.600 lei în faza de judecată). Onorariul apărătorului din oficiu, av. Prostebi Adrian Florin, în cuantum de 1.495 lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.03.2021.
Hotarare 178/2021 din 05.03.2021Amână pronun?area la data de 05.03.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.02.2021Stabile?te pronun?area la data de 19.02.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2021Amână cauza fa?ă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 12.01.2021