P**** M****
ReclamantP******* S* A************** P***** A* O******* P****** L*******
PârâtRespinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Administratorului Public, ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administratorului Public, ca neîntemeiată. Admite excepţia inadmisibilităţii cererii. Respinge cererea formulată de reclamanta P**** M****, în contradictoriu cu pârâţii P******* S* A************** P***** A* O******* P****** L*******, ca inadmisibilă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. În caz de exercitare a căii de atac cererea se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29.01.2021.
Hotarare 330/2021 din 29.01.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 29.01.2021. Pronunţată azi 28.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.01.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 28.01.2021. Pronunţată azi 21.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2021În temeiul art. 123 alin. (4) din Regulamentul ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi a Procesului-verbal nr.4/06.01.2021, având în vedere imposibilitatea de prezentare a preşedintelui completului de judecată, amână pronunţarea la data de 21.01.2021, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 06.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.01.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 06.01.2021. Pronunţată azi 22.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 22.12.2020. Pronunţată azi 08.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.12.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 08.12.2020, pentru când punerea soluţiei la dispoziţia părtilor urmând a se realiza prin mijlocirea grefei instantei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2020termen introdus din eroare pe completul f5
Incheiere de sedinta din 10.11.2020