S* U**** & A******** S**
ReclamantS* S****** T****** S**
PârâtS* S****** T****** S** C* S***** A*** L* S*** M**** Ş* A********
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. Urban&Asociaţii S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. Serpico Trading S.R.L.. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 110,02 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere calculate la suma de 110,02 lei începând cu data de 09.12.2019 şi până la data plăţii integrale a debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei constând în taxă judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 30.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5037/2021 din 30.03.2021Amână pronunţarea la data de 30.03.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 29.03.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 19.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2021