K***** I***** I********** R* S***
ReclamantS********** G*******
PârâtAdmite cererea de completare. Completează sentinţa civilă nr. 26/20.01.2021 pronunţată de Judecătoria Costeşti în dosarul nr. 2174/214/2020 în sensul că obligă pârâta la plata către reclamantă, a penalităţilor de întârziere de 0,5%/ zi de întârziere, de la data de 06.10.2016 şi în continuare până la achitarea integrală a debitului. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată azi, 16.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al. 2 C.pr.civ.
Hotarare completaredispozitiv 1146/2021 din 16.11.2021În temeiul art. 242 C.pr.civ., suspendă judecata prezentei cauze pentru nedepunerea precizărilor solicitate de instanţă, (data de la care se solicită penalităţi de întârziere). Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată azi, 13.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al. 2 C.proc. civ.
Incheiere suspendare din 13.04.2021Constată că prezenta cauză a fost repartizată la completul C2-1 Civil Cameră de consiliu.
Rezolutie din 03.02.2021Admite cererea. Obligă pârâta la plata către reclamant, a sumei de 236,77 lei, cu titlu de debit principal, a sumei de 69,63 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi a sumei de 585,73 lei reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale. Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată azi, 20.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al. 2 C.pr.civ.
Hotarare 26/2021 din 20.01.2021În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, amâna judecare cauzei şi acordă termen la data de 03.02.2021, ora 12.00, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri. Amână cauza şi acordă termen la data de 25.11.2020, ora 12.00, pentru când pune în vedere reclamantei să depună contractul aferent nr. de telefon xxxxxxxxxx care se regăse?te pe facturile anexate cererii. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 28.10.2020