M****** F***** D*****
PetentAdmite cererea de contopire formulată de condamnatul M****** F***** D*****: Constată că prin sentinţa penală 250/30.07.2019 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul penal 3698/110/2017 definitivă prin decizia penală 250/30.07.2019 a Curţii de Apel Bacău numitul M****** F***** D***** a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 literele a ,b, g Cod Penal pe o durată de 3 ani pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. b şi c din Legea 656/2002, data comiterii faptei iunie-august 2008. Constată că prin sentinţa penală 59/16.03.2015 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal 4689/62/2014 definitivă prin neapelare la data de 16.03.2015 numitul M****** F***** D***** a fost condamnat 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a doua – dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, lit. b – dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c Cod penal antreior - dreptul de a ocupa funcţia de asociat sau adminsitrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 5 ani; data faptei 2008. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de mai sus şi repune pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează: - 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de : art. 64 al. 1 lit.a teza a doua – dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice , lib. b – dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c Cod penal anterior - dreptul de a ocupa funcţia de asociat sau adminsitrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 5 ani, pentru art. 9 al. 1 lit.b din legea 241/2005, art. 5 din Cod penal şi art. 396 al. 10 Cod procedură penală aplicată prin sentinţa penală 59/2015; - 1 an închisoare pentru art. 6 din Legea nr. 241/2005, art. 5 din Cod penal şi art. 396 al. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală 59/2015; - 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 litera a teza a doza,b şi c Cod penal anterior constând în dreptul de a fi asociat sau administrator în cadrul unei societăţi comerciale pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii aplicată pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. b şi al. 2 din legea 241/2005, aplicată prin sentinţa penală nr. 167/15.04.2013 pronunţată de Tribunalului Constanţa în dosar penal nr. 12172/118/2012 astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2/P/16.10.2014; - 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 litera a teza a doza,b şi c Cod penal anterior constând în dreptul de a fi asociat sau administrator în cadrul unei societăţi comerciale pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii aplicată pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. c şi al. 2 din legea 241/2005, aplicată prin sentinţa penală nr. 167/15.04.2013 pronunţată de Tribunalului Constanţa în dosar penal nr. 12172/118/2012 astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2/P/16.10.2014; - 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 litera a teza a doza,b şi c Cod penal anterior constând în dreptul de a fi asociat sau administrator în cadrul unei societăţi comerciale pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii aplicată pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. f din legea 241/2005, aplicată prin sentinţa penală nr. 167/15.04.2013 pronunţată de Tribunalului Constanţa în dosar penal nr. 12172/118/2012 astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2/P/16.10.2014; - 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 litera a teza a doza,b şi c Cod penal anterior constând în dreptul de a fi asociat sau administrator în cadrul unei societăţi comerciale pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 272al.1 pct.2 din legea 31/1990 republicată, aplicată prin sentinţa penală nr. 167/15.04.2013 pronunţată de Tribunalului Constanţa în dosar penal nr. 12172/118/2012 astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2/P/16.10.2014; - 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 litera a teza a doua, b şi c Cod penal anterior constând în dreptul de a fi asociat sau administrator în cadrul unei societăţi comerciale pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 280/1 din legea 31/1990 republicată, aplicată prin sentinţa penală nr. 167/15.04.2013 pronunţată de Tribunalului Constanţa în dosar penal nr. 12172/118/2012 astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2/P/16.10.2014; Constată că faptele penale pentru care inculpatul este condamnat prin sentinţele de mai sus sunt concurente. În baza art. 33 litera a Cod Penal, art. 34 litera b Cod penal şi art. 36 alin. 2 Cod Penal dispune contopirea pedepselor de mai sus condamnatul execută pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a doua – dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, lit. b – dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c Cod penal anterior - dreptul de a ocupa funcţia de asociat sau adminsitrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 5 ani. Menţine măsurile dispuse prin hotărârile supuse contopirii. Deduce din durata pedepsei perioadele executate: 17.10.2014-04.07.2018 şi 29.10.2020 la zi. Dispune anularea mandatelor de executare a pedepselor emise în baza sentinţelor supuse contopirii şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentelor dispoziţii. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 313 lei pentru asistenţa juridică acordată de avocatul desemnat din oficiu Lupu Andrada se suportă din fondurile MJ. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi data de 19.01.2021.
Hotarare 11/2021 din 19.01.2021Amână pronuţarea la data de 19 ianuarie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2021