B****** C****** G*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpatul B****** C****** G*******, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protec?ie a oricăreia dintre măsurile prevăzute de art. 38 alin. (1), (4) ?i (5) lit. a) ?i b) ?i dispuse prin ordinul de protec?ie”, prevăzută de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice (faptă comisă la data de 16.10.2020). În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, potrivit dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bra?ov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) C.pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate, ce va fi stabilit de către Serviciul de Proba?iune Bra?ov. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Codlea, în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare – Atelierul MFC Braşov sau în cadrul altei instituţii din subordinea Consiliului Judeţean Bra?ov. Desemnează Serviciul de Probaţiune Bra?ov pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. În baza art. 91 alin. (4) C.pen., atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse sau al comiterii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Constată că inculpatul a fost reţinut ?i arestat preventiv începând cu data de 17.10.2020, ora 12:55 şi până la data de 30.12.2020, ?i suspus măsurii controlului judiciar din data de 30.12.2020 până în prezent. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) rap. la art. 399 alin. (1) C.pr.pen., men?ine controlul judiciar dispus faţă de inculpat prin încheierea din data de 28.12.2020, definitivă prin încheierea Tribunalului Bra?ov nr. 252/30.12.2020. În temeiul art. 274 alin. (1) teza I C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 418,45 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 218,45 lei în cursul urmăririi penale şi 200 lei în cursul camerei preliminare şi al judecăţii. În temeiul art. 275 alin. (6) C.pr.pen., onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru a asigura asistenţa judiciară a inculpatului, în cuantum de 1.495 lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează Baroului Braşov din fondurile Ministerului Justiţiei. Executorie cu privire la măsura preventivă, potrivit art. 399 alin. (4) C.pr.pen. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.02.2021.
Hotarare 193/2021 din 09.02.2021stabile?te termen pentru pronun?are la data de 09.02.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.02.2021