B****** C****** G*******
InculpatÎn temeiul art. 348 rap. la art. 207 alin. (6) C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B****** C****** G*******, trimis în judecată sub aspectul săvâr?irii infracţiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protec?ie a oricăreia dintre măsurile prevăzute de art. 38 alin. (1), (4) ?i (5) lit. a) ?i b) ?i dispuse prin ordinul de protec?ie, prevăzută de art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, dispusă prin încheierea nr. 180/17.10.2020 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov. În baza art. 207 alin. (4) C.pr.pen., menţine măsura arestării preventive luate fa?ă de inculpatul B****** C****** G******* până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. În consecinţă, respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat şi apărătorul din oficiu al acestuia, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsura preventivă mai uşoară. În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contesta?ie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?a camerei de consiliu astăzi, 05.11.2020, ora 14:30.
Incheiere finala dezinvestire din 05.11.2020