S* E*** E****** S*
ApelantL*** B*****
IntimatAdmite ca fondat apelul declarat de reclamanta ENEL ENERGIE SA împotriva sentin?ei civile nr.1524/08.09.2020 pronun?ată de Judecătoria Petroşani, pe care o schimbă în tot, în sensul că: Respinge excep?ia lipsei calită?ii procesuale active, invocată din oficiu. Admite cererea formulată de reclamanta ENEL ENERGIE SA în contradictoriu cu pârâtul LUŢĂ BOGDAN şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.583,79 lei reprezentând consum energie electrică şi taxe. Fără cheltuieli de judecată la prima instanţă şi în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile. Recursul se depune la Tribunalul Hunedoara, sub sancţiunea nulităţii, în cazul în care va fi exercitat. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi data de 25.05.2021.
Hotarare 656/2021 din 25.05.2021avand nevoie de timp pentru a delibera, amana pronuntarea la 25.05.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.05.2021pentru ca apelanta să depună licenţa de distribuţie
Incheiere de sedinta din 30.03.2021