O*** V*****
ReclamantC***** U***** P*** P***** A*** G*******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul O*** V*****, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Cătălina Goţa, în contradictoriu cu pârâta COMUNA UNIREA PRIN PRIMAR, şi în consecinţă: Obligă pârâta la emiterea unei noi dispoziţii privind numirea reclamantului O*** V***** în funcţia de asistent personal al persoanei cu handicap grav şi stabilirea drepturilor de natură salarială, începând cu data de 31.05.2019 şi până la data de 30.06.2020, cu plata drepturilor salariale aferente acestei perioade. Obligă pârâta la plata obligaţiilor faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv plată CAS, CASS şi fond de şomaj, corespondent perioadei 31.05.2019-30.06.2020. Respinge în rest cererea. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere ce se depune la Tribunalul Alba, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată, astăzi, 15 decembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2227/2020 din 15.12.2020Amânat pronun?area la 15.12.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.12.2020Amânat pronun?area la 8.12.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2020