Z**** G****
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 Codul de Procedură Penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 24.11.2020 în dosarul nr.5249/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj-Napoca înregistrat pe rolul instantei sub nr. dosar 22088/211/2020 la data de 27.11.2020 privind pe inculpatul Z G, cercetat în stare de libertate şi trimis in judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev.şi ped. de art. 335 alin. l Codul Penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Z G pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev.şi ped. de art. 335 alin. l Codul Penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod Penal, urmând a se fixa termen de judecata după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Dispune comunicarea prezentei încheieri de îndată , procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestatie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii conform art. 347 alin.1 Cod Procedura Penală. Pronunţată în şedinta camerei de consiliu din data de 03.03.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara173/2021 din 03.03.2021