S* C****** S*
ReclamantM**** N******
PârâtM**** I** D*****
PârâtAdmite acţiunea Obligă pârâţii să efectueze publicitatea de vânzare şi demersurile prevăzute de art. 6 din Lg. nr. 17/2014, precum şi să întocmească documentaţia cadastrală cu privire la terenul situat în T 191 P 31 UAT Segarcea ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare din 29.11.2012 încheiată cu reclamanta, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar în caz de refuz autorizează reclamanta să îndeplinească aceste obligaţii pe seama pârâţilor. Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu apel, în 30 de zile de la comunicare, care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 26 Mai 2021.
Hotarare 420/2021 din 26.05.2021În baza art. 242 C.pr.civ., dispune suspendarea judecării cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei stabilite în sarcina acesteia. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.03.2021.
Incheiere suspendare din 31.03.2021administrare probe
Incheiere de sedinta din 24.02.2021