A******** C************ D* T****** "********** "
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE RĂCHITEANA, prin reprezentant. Dispune înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut de către grefa Judecătoriei Sebeş a menţiunilor referitoare la modificările statutare ale petentei, potrivit Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor nr.1 din 20.09.2020, de modificare a Statutului şi Actului constitutiv al asociaţiei cu privire la componenţa Consiliului director şi sediului asociaţiei. Cu apel în termen de 5 zile de la data pronunţării, pentru cei care au fost prezenţi şi de la data comunicării, pentru cei care au lipsit. Pronunţată azi, 12.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu1636/2020 din 12.11.2020se revine cu citarea petentei cu men?iunea să depună lista cu toţi membrii asocia?iei, nu doar cu cei care au participat efectiv la şedinţa AG
Incheiere de sedinta din 22.10.2020