S********* L**** Î********* S**** P***** F****** A******** I****
ReclamantŞ***** G********* Î*********
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER ÎNVĂŢĂMÂNT SEBEŞ, ....reprezentat legal prin preşedinte prof. Cârcoană Bogdan Petru în numele şi pentru membrul de sindicat: Florea Alexandra Ioana în contradictoriu cu pârâta Ş***** G********* Î*********, cu sediul ..şi în consecinţă : Obligă pârâta, la calcularea şi plata în favoarea membrului de sindicat mai sus arătat, a diferenţelor salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale, de 10% pentru predare simultană – începând cu data de 01.07.2017 şi până la data de 31.08.2018, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi a dobânzii legale penalizatoare aferentă acestor drepturi băneşti, începând cu data naşterii dreptului material şi până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.11.2020.
Hotarare 2034/2020 din 25.11.2020