N*** S**** G******
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 61 alin. 4 lit. c Cod penal, raportat la art. 74 alin. 1 şi 2 Cod penal şi la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală: Condamnă pe inculpatul Niţă Sorin-Gabriel: - la pedeapsa constând în 5.400 de lei amendă penală, sumă ce reprezintă 180 de zile-amendă, cu un cuantum de 30 de lei/zi-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă din data de 04.12.2019. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 Cod penal, anume: Dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare. Ia act că inculpatul a fost cercetat şi judecat în stare de libertate. În baza art. 398, raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală: Obligă pe inculpat la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei, conform art. 408 şi următoarele Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, 04.03.2021.
Hotarare 265/2021 din 04.03.2021Amână pronun?area la data de 04.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2021Amână pronun?area la data de 25.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2021Admite declaraţia de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată C 9 penal - judecător Cuşniriuc Mihaela Elena. Dispune repartizarea aleatorie a cauzei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 22.12.2020.
Incheiere abtinere din 22.12.2020