G**** I***
ReclamantS* A********* S* C*********
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamantul G**** I*** în contradictoriu cu pârâta S* A********* S* C*********, având ca obiect obligaţie de a face şi daune morale. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Caransebeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 25 martie 2021.
Hotarare 385/2021 din 25.03.2021Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 25.03.2021, termen în vederea deliberării şi pentru ca părţile să depună concluzii scrise. În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC stabileşte ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2021Amână cauza la data de 10.03.2021, interval orar 13:00-14:00, pentru observare răspuns la interogatoriu
Incheiere de sedinta din 27.01.2021După redeschiderea dezbaterilor, întrucât în intervalul orar s-a depus la dosar, prin registratura instanţei, note scrise ale pârâtei, însoţite de interogatoriul completat de către aceasta, s-a dispus citarea reclamantului cu un ex. al acestui interogatoriu şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 27.01.2021, interval orar 12-13.
Incheiere de sedinta din 02.12.2020administrarea probei cu interogatoriul pârâtei.
Incheiere de sedinta din 21.10.2020