M****** M**** L****
ReclamantN*** V******
PârâtConstată perimată actiunea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare care se va depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată azi, 23.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1437/2022 din 23.02.2022Având în vedere Hotărârea nr. 27 din 03.11.2021 a Colegiului de conducere al Judecatoriei Craiova şi procesul verbal încheiat la data de 16.11.2021 încheiat cu ocazia repartizării ciclice a dosarelor aflate pe rolul completului Civil 40 şi Civil 40 CC, dispune preschimbarea termenului de judecata de la 13.12.2021 la data de 23.02.2022, ora 10. Se citeaza partile. Mentine masurile dispuse. Fara cale de atac. Pronuntată în şedinta publică de la 19.11.2021.
Incheiere de sedinta din 19.11.2021În temeiul art. 242 alin. (1) din Codul de procedură civilă, suspendă judecarea cauzei având ca obiect obliga?ie de a face formulată de reclamanta M****** M**** L**** în contradictoriu cu pârâta N*** V******. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 05.04.2021.
Incheiere suspendare din 05.04.2021pentru când se va cita reclamanta.
Incheiere de sedinta din 08.03.2021În vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 08.02.2021