B**** N******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 2 Cod de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit la data de 21 septembrie 2020 , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul cu 43/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BLAGA BN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice” prevăzute de art. 336 al. 1 Cod penal şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prevăzute de art. 335 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 al. 2 din Codul penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare
Incheierefinalacamerapreliminara din 20.11.2020