Dosar 2243/296/2020 din 02.03.2020

alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2243/296/2020
Data dosar:
02.03.2020
Instanta:
Judecătoria Satu Mare
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.03.2020 la ora 8:30

    Complet: C1P
  • admite cererea

    Cauză suspendată de drept, având în vedere prevederile art. 43 al. 2 şi 3 din Decretul nr. 195 din 16.03.2020 a Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, urmează a fi fixat un nou termen de judecată iar actele de procedură se vor relua, din oficiu. Ca urmare a Hotărârii CSM 417/24.03.2020 şi a Hotărârii nr. 8/25.03.2020 a Curţii de Apel Oradea , cauza a fost repusă pe rol pentru termenul de azi, când DUPĂ dezbaterea cauzei HOTĂRĂŞTE: În baza art. 585 alin. 1 lit. a din C.pr.penală, admite cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul K***** F*******, şi, în consecinţă: Constată că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 55/15.04.2019 a Judecătoriei Carei, definitivă la data de 12.06.2019 prin decizia penală nr. 347/A/12.06.2019 a Curţii de Apel Oradea, prin sentinţa penală nr. 180/28.10.2019 a Judecătoriei Carei, definitivă la data de 20.11.2019 prin neapelare, prin sentinţa penală nr. 149/27.09.2019 a Judecătoriei Carei, definitivă la data de 22.01.2020 prin decizia penală nr.27/A/22.01.2010 a Curţii de Apel Oradea, respectiv prin sentinţa penală nr. 139/29.06.2018 a Judecătoriei Carei, definitivă la data de 03.05.2019 prin decizia penală nr. 221/A/03.05.2019 a Curţii de Apel Oradea, sunt concurente. Descontopeşte pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 55/15.04.2019 a Judecătoriei Carei, definitivă la data de 12.06.2019, în pedepsele componente de: - 1.800 lei (180 zile amendă x 10 lei/zi) amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 C.penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 C.pr.pen.; - 1.800 lei (180 zile amendă x 10 lei/zi) amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 C.penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 C.pr.pen.; - sporul de 600 lei – pe care îl înlătură. Constată că prin sentinţa penală nr. 55/15.04.2019 a Judecătoriei Carei, inculpatului i s-au interzis, în baza art. 71 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 187/2012, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b din vechiul Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii. Menţine dispoziţia de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 233/2014/15.10.2014 a Judecătoriei Carei şi de executare a acesteia în regim de detenţie, în baza art. 83 din vechiul Cod penal, art. 15 din Legea nr. 187/2012. Descontopeşte pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 149/27.09.2019 a Judecătoriei Carei, definitivă la data de 22.01.2020, în pedepsele componente de: - 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.; - 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003; Menţine dispoziţia de descontopire a pedepsei rezultante de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 139/29.06.2018 a Judecătoriei Carei, pronunţată în dosarul nr. 4055/218/2016, definitivă la data de 03.05.2019 prin decizia penală nr. 221/A/03.05.2019 a Curţii de Apel Oradea, în pedepsele componente de: -1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 233/15.10.2014 a Judecătoriei Carei, pronunţată în dosarul nr. 1773/218/2014, definitivă prin neapelare la data de 11.11.2014; -6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 139/29.06.2018 a Judecătoriei Carei, pronunţată în dosarul nr. 4055/218/2016, definitivă la data de 03.05.2019 prin decizia penală nr. 221/A/03.05.2019 a Curţii de Apel Oradea. Înlătură sporul obligatoriu de 3 luni aplicat în urma contopirii pedepselor aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr.149/27.09.2019 a Judecătoriei Carei şi sentinţa penală nr. 139/29.06.2018 a Judecătoriei Carei, pronunţată în dosarul nr. 4055/218/2016, definitivă la data de 03.05.2019 prin decizia penală nr. 221/A/03.05.2019 a Curţii de Apel Oradea. Constată că prin sentinţa penală nr. 139/29.06.2018 a Judecătoriei Carei, pronunţată în dosarul nr. 4055/218/2016, definitivă la data de 03.05.2019 prin decizia penală nr. 221/A/03.05.2019 a Curţii de Apel Oradea, inculpatului i s-au interzis, în baza art. 67 alin. 1 Cod penal, cu titlu de pedeapsă complementată pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal. Constată că prin aceeaşi hotărâre, inculpatului i s-au interzis, în baza art. 65 alin. 1 din Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 ali. 1 lit. a şi b Cod pena, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal. În baza art. 39 alin. 1 lit. b), c) şi e) raportat la art. 40 din Codul penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, de: - 1.800 lei (180 zile amendă x 10 lei/zi) amendă penală, - 1.800 lei (180 zile amendă x 10 lei/zi) amendă penală, aplicate prin sentinţa penală nr. 55/15.04.2019 a Judecătoriei Carei, definitivă la 12.06.2019 prin decizia penală nr.347/A/12.06.2019 a Curţii de Apel Oradea; - 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 180/28.10.2019 a Judecătoriei Carei, definitivă la data de 20.11.2019; - 6 luni închisoare, - 3 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 149/27.09.2019 a Judecătoriei Carei, definitivă la 12.06.2019; - 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 139/29.06.2018 a Judecătoriei Carei, definitivă la data de 03.05.2019 prin decizia penală nr. 221/A/03.05.2019 a Curţii de Apel Oradea şi: Aplică condamnatului pedeapsa închisorii cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse (de 6 luni + 3 luni închisoare + 6 luni închisoare = 1 an şi 3 luni închisoare), de 5 luni închisoare, condamnatul urmând să execute pedeapsa rezultantă parţială de 1 an şi 5 luni închisoare. Aplică condamnatului pedeapsa amenzii cea mai grea, de 1.800 lei (180 lei zile amendă x 10 lei/zi), la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă (de 1.800 lei amendă), respectiv 600 lei amendă, condamnatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2.400 lei amendă penală (240 zile amendă x 10 lei/zi). În baza art. 43 alin. 2 C.pen., adaugă pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 233/15.10.2014 a Judecătoriei Carei, pronunţată în dosarul nr. 1773/218/2014, definitivă prin neapelare la data de 11.11.2014 cu privire la care s-a dispus revocarea, la pedeapsa închisorii de 1 an şi 5 luni închisoare, stabilită în urma contopirii pedepselor concurente, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare, în regim de detenţie, la care se adaugă pedeapsa de 2.400 lei amendă penală (240 zile amendă x 10 lei/zi). În baza art. 45 alin. 1 din Codul penal, coroborat cu art. 6 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal, pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c din Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 din Codul penal, coroborat cu art. 6 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 din Codul penal. În baza art. 72 alin. 1 C.pen raportat la art. 40 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă, de 2 ani şi 9 luni închisoare, perioada reţinerii de 24 de ore din data de 20.12.2017, ora 15:40 până în 21.12.2017, ora 15:40, precum şi perioada executată începând cu data de 03.05.2019 până la zi. Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii emise anterior, astfel: nr. 77/2019 din 12.06.2019, emis în baza sentinţei penale nr. 55/2019 a Judecătoriei Carei, nr. 233/2019 din 20.11.2019, emis în baza sentinţei penale nr. 180/2019 a Judecătoriei Carei, nr. 196/2019 din 22.01.2020, emis în baza sentinţei penale nr. 149/2019 a Judecătoriei Carei şi dispune emiterea unui nou mandat de executare, conform dispoziţiilor prezentei sentinţe penale, la rămânerea ei definitivă. În baza art. 272 al.1 Cod procedură penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 313 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Cismas Petrean Anda. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de a formula contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 31 martie 2020.

    Hotarare 343/2020 din 31.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD