V**** P*** V*******
PetentAdmite în parte cererea formulată de inculpatul V.P.V., aflat în prezent sub imperiul măsurii preventive a arestului la domiciliu. În baza art. 221 alin. 6 din Codul de procedură penală permite acestuia să părăsească domiciliul în a cărui plasare în arest la domiciliu se află, la data de 31 octombrie 2020, între orele 09:30 – 14:00, în vederea participării la slujba de Parastas după decesul tatălui său, V.V. – ceremonie religioasă ?i obiceiul ortodox al mesei de pomană, acestea desfă?urându-se la biserica ortodoxă din cartierul Dâmbu Pietros (de lângă fostul cinema Unirea), apoi la cimitirul de pe strada Verii din Târgu Mure?. Respinge capătul de cerere referitor la încuviin?area părăsirii domiciliului în a cărui plasare în arest la domiciliu se află odată pe lună în vederea efectuării unui consult medical ?i stabilirii tratamentului curativ în vederea ameliorării insomniilor neorganice cronice ?i a dependen?ei de cannabis dezvoltate pe acest fond – de către dr. psihiatru C.G.F. de la TOPMED. Prezenta încheiere se va comunica inculpatului, procurorului ?i institu?iilor prevăzute la art. 221 alin. 8 din Codul de procedură penală. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu în data de 29 octombrie 2020.
Incheiere masuri preventive faza de UP 45/2020 din 29.10.2020