M**** M****
ReclamantT******** V*******
PârâtAmână cauza pentru a se efectua expertizele dispuse prin IAP .
Incheiere de sedinta din 18.01.2023Amână cauza pentru a se prezenta şi apărtorul pârâtei în vederea desemnării în cauză , cu acordul pâr?ilor, a unui expert cu dublă specializare , în scopul reducerii cheltuielilor.
Incheiere de sedinta din 23.11.2022Dosar nr. 2245/241/2020 DISPUNE Admite, în principiu, cererea de partaj, formulată de reclamanta M**** M**** în contradictoriu cu pârâta TRĂISTARU VICTORIA . Constată că succesiunile autorilor Cocoşi Alexsandru, decedat la data de 15 septembrie 1997 ?i Cocoşi Ana, decedată la data de 18 martie 2016, ambii cu ultimul domiciliu în com. Popeşti, jud. Vâlcea, au fost dezbătute, conform certificatului de moştenitor nr. 62 din 19 aprilie 2016 eliberat de Biroul Individual Notarial Stoian Vasile. Moştenitoare cu vocaţie succesorală au rămas reclamanta M**** M**** şi pârâta TRĂISTARU VICTORIA, descendente de gradul I - fiice, fiecare cu o cotă succesorală de 1/2. Masa succesorală a autorilor se compune din următoarele bunuri imobile: un teren cur?i construc?ii în suprafa?ă de 534 mp, situat în intravilanul com. Popeşti, punctul-Curtea Casei, tarlaua 8, parcela 104, jud. Vâlcea, cu vecinii N-rest proprietate, E-rest proprietate, S-rest proprietate şi V—drum sătesc; un teren arabil în suprafa?ă de 818 mp, situat în intravilanul com. Popeşti, punctul-Grădina Casei, tarlaua 8, parcela 105,106,103, jud. Vâlcea, cu vecinii N-rest proprietate, E-rest proprietate, S-moşt Diaconu Nicolae şi V-drum acces sătesc; un teren arabil în suprafa?ă de 488 mp, situat în intravilanul com. Popeşti, punctul- Grădina Casei, tarlaua 8, parcela 100/1, jud. Vâlcea, cu vecinii N-moşt Ivanoiu Sofia, E-rest proprietate, S-rest proprietate si V-drum sătesc; un teren arabil în suprafa?ă de 2753 mp, situat în extravilanul com. Popeşti, punctul-În Ponor, tarlaua 25, parcela 752, jud. Vâlcea, cu vecinii N-moşt. Ion Filofteia, E-drum sătesc, S-moşt. Diaconu Eufrosina, V-rest proprietate; un teren pă?une în suprafa?ă de 1110 mp, situat în extravilanul com. Popeşti, punctul-În Ponor, tarlaua 25, parcela 761, jud. Vâlcea, cu vecinii N-moşt. Ion Filofteia, E-rest proprietate, S-moşt. Diaconu Eufrosina, V-Vâlceaua Firijba; un teren fâneţe în suprafaţă de 1800 mp, situat în extravilanul com. Popeşti, punctul-În Cătini, tarlaua 24, parcela 739, jud. Vâlcea, cu vecinii N-moşt. Serbanescu Dumitru, E-moşt. Schiopu llie, S-moşt. Taifas Dumitru si V-moşt. Mustata Gheorghe; un teren fâneţe în suprafaţă de 6640 mp, situat în extravilanul com. Popeşti, punctul-La Balta, tarlaua 24, parcela 710, jud. Vâlcea, cu vecinii N-moşt. Serbanescu Dumitru, E-moşt. Cocos V. Ion, S-moşt. Diaconu Eufrosina ?i V-rest proprietate; un teren categoria-alte terenuri degradate ?i neproductive, în suprafa?ă de 1110 mp, situat în extravilanul com. Popeşti, punctul -In Ponor, tarlaua 25, parcela 760, jud. Vâlcea, cu vecinii N-moşt. Ion Filofteia, E-rest proprietate, S-moşt. Diaconu Eufrosina ?i V-rest proprietate; o casă de locuit în suprafaţă construită la sol de 32 mp, edificata din lemn, acoperită cu tablă, compusă din doua camere ?i sală, precum ?i un grajd în suprafaţă construită la sol de 35 mp, edificat din lemn, acoperit cu plăci de azbociment, construcţii situate în com. Popeşti, pe terenul de la pct.l-Curtea Casei, jud. Vâlcea; un pătul în suprafaţă construită la sol de 6 mp, edificat din lemn, acoperit cu plăci de azbociment, precum ?i o bucătărie în suprafaţă construită la sol de 15 mp, edificată din lemn, acoperită cu plăci de azbociment, construcţii situate în com. Popeşti, pe terenul de la pct.l-Curtea Casei, jud. Vâlcea. Constată că reclamanta a adus următoarele îmbunătăţiri casei în suprafaţă de 32 mp: refacerea a 1/4 din temelia de beton şi cărămidă precum şi izolarea casei cu polistiren şi aplicarea tinciului. Acestea vor fi excluse de la masa partajabilă. Prorogă discuţia cu privire la numirea exper?ilor la termenul de judecată din data de 23/11/2022 pentru a le permite părţilor să analizeze oportunitatea încheierii unei tranzacţii. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 19.10.2022. Preşedinte,
Incheiereadmitereinprincipiu11/2022 din 19.10.2022Amână pronun?area asupra încheierii de admitere în principiu a acţiunii la data de 19 octombrie 2022 .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2022Amână pronun?area asupra IAP la data de 4 octombrie 2022 .
Incheiere de sedinta din 21.09.2022Amână cauza pentru administrare probatoriu .
Incheiere de sedinta din 11.05.2022Amână cauza faţă de cererea de amânare formulată de apărătorii păr?ilor .
Incheiere de sedinta din 06.04.2022Amână cauza la data de 06.04.2022 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 09.02.2022Amână cauza pentru a se rezolva litigiul pe cale amiabilă , prin încheierea unei tranzacţii .
Incheiere de sedinta din 24.11.2021Amână cauza pentru administrare probatoriu .
Incheiere de sedinta din 22.09.2021Amână cauza faţă de cererea de amânare .
Incheiere de sedinta din 19.05.2021Amână cauza pentru ca apărătorul reclamantei să ia cuno?tin?a de întâmpinarea formulată de către pârâtă .
Incheiere de sedinta din 29.03.2021