R****** E*** A*****
InculpatÎn baza art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 208 alin. (2) şi (4), art. 242 alin. (2), art. 211 alin. (2) şi art. 214 din Codul de procedură penală înlocuieşte măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Răceanu Emil-Andrei, cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la secţia de poliţie în raza căreia locuieşte în fapt inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. (2) din Codul de procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; b) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. În baza art. 215 alin. (3) Cod procedură penală atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. (4) Cod procedură penală desemnează secţia de poliţie în raza căreia locuieşte în fapt inculpatul, cu supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care ii revin pe durata controlului judiciar. În baza art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 decembrie 2020.
Incheiere finala dezinvestire din 04.12.2020