Dosar 2250/86/2018/a12 din 17.01.2020

măsuri preventive persoane juridice (art.493 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2250/86/2018/a12
Data dosar:
17.01.2020
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
măsuri preventive persoane juridice (art.493 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2020 la ora 9:00

    Complet: C7F
  • Încheiere

    I. În baza art. 493 alin. 4 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a interzicerii iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare prev. de art. 493 alin. 1 lit. a teza I Cod procedură penală luată prin încheierea Tribunalului Suceava din 07.09.2018 în dosar 2250/86/2018/a2 astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 62/17.09.2018 a Curţii de Apel Suceava şi menţinută prin decizia nr. 59/11.07.2019 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr. 2250/86/2018/a8, fa?ă de inculpata SC ROBERT ZOOTEHNIC SRL, prin administrator judiciar CAPITAL INSOL SPRL - FILIALA IAŞI, cu sediul în Iaşi, str. Sf. Petru Movilă, nr. 52, et. 1, jud. Iaşi, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 181 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000 II. În baza art. 493 alin. 4 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a interzicerii iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare prev. de art. 493 alin. 1 lit. a teza I Cod procedură penală, măsură luată prin încheierea Tribunalului Suceava din 07.09.2018 în dosar 2250/86/2018/a2 şi menţinută prin Deciziile nr. 62/17.09.2018 şi nr. 59/11.07.2019 ale Curţii de Apel Suceava, fa?ă de inculpatele: 1. SC AIDA SRL, , prin administrator judiciar provizoriu PRO CAPITAL RESTRUCTURING IPURL cu sediul în Bucure?ti, Calea Floreasca, nr. 169X, et. 2, sector 1, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 181 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000; 2. SC GREEN TUR BUCOVINA SRL, prin administrator judiciar provizoriu MGA INSOLVENCY SPRL SUCEAVA cu sediul în Suceava, str. Castanelor, nr. 2, bl. 2, sc. A, et. 5 ap. 17, jud. Suceava, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 181 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000. III. În temeiul art. 493 alin.4 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a suspendării procedurii de dizolvare sau lichidare prev. de art. 493 alin. 1 lit. a teza a II a Cod procedură penală luată prin încheierea din data de 02.03.2018 a Tribunalului Suceava în dosarul 859/86/2016/a2 definitivă prin Încheierea nr.13 din 14.03.2018 a Curţii de Apel Suceava şi menţinută succesiv prin Încheierile din datele de 20.04.2018 şi 06.06.2018, pronunţate în dosarele nr. 859/86/2016/a3 şi nr. 859/86/2016/a4 ale Tribunalului Suceava precum şi prin deciziile Curţii de Apel Suceava nr. 42 din 23 iulie 2018, nr. 62 din 17.09.2018 şi nr. 59/11.07.2019, faţă de inculpata SC TERRA ZOOTEHNIC SRL, prin administrator judiciar provizoriu LEX GRUP REORGANIZARE IPURL SUCEAVA cu sediul în Suceava, str. Prof. Leca Morariu, nr. 36, bl. D.5, parter, jud. Suceava, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 181 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000. Potrivit art. 495 alin.5 Cod procedură penală rap. la art. 85 din Legea nr. 253/2013 dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, precum şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă şi Tribunalului Suceava - Secţia a II-a Civilă. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat la rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.01.2020.

    Incheiere finala dezinvestire din 28.01.2020
  • Sedinta din data de 27.01.2020 la ora 9:00

    Complet: C7F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 28.01.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.01.2020.

    Incheiere de sedinta din 27.01.2020
  • Sedinta din data de 22.01.2020 la ora 9:00

    Complet: C7F
  • Amână cauza

    Deliberarea şi pronunţarea va avea loc la data de 27 ianuarie 2020, conform art. 391 Cod proc. penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD