C**** C*****
ContestatorC*** J******** D* P***** B****
IntimatAdmite în parte contestaţia formulată de contestatorul C**** C***** în contradictoriu cu intimata C*** J******** D* P***** B****. Obligă intimata C*** J******** D* P***** B**** să recalculeze pensia contestatorului cu luarea în considerare a tuturor veniturilor suplimentare cu titlu de salariu în acord, spor vechime în muncă, spor condiţii periculoase, ajutoare, premii, ore suplimentare, spor condiţii grele, spor condiţii deosebite, spor Renel, concediu de odihnă şi compensaţii cuprinse în adeverinţa nr.4874/13.05.2020 emisă de SC DEPOZITUL ARHIVELE TRANSILVANIA SRL, sens în care să emită o nouă decizie de pensie cu plata drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.07.2020. Respinge ca neîntemeiate restul pretenţiilor. Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 25.01.2021.
Hotarare 9/2021 din 25.01.2021Amână pronun?area pentru data de 25.01.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2021În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, suspendă cauza pentru lipsa părţilor de la dezbateri. Cu recurs pe toată durata suspendării la instanţa ierarhic superioară, ce se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.11.2020
Incheiere suspendare din 02.11.2020