A****** J****
ReclamantP******* C****** B***
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul A****** J**** (cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Band (cu datele de identificare). Obligă pârâta la eliberarea în favoarea reclamantului a unei adeverinţe care să ateste că acesta a desfăşurat, în calitate de membru cooperator, o activitate normată la Cooperativa Agricolă de Producţie Band, cu indicarea normelor planificate, şi a realizat volume de muncă, după cum urmează: - 183 norme realizate, în anul 1980; - 217 norme realizate, în anul 1981; - 236 norme realizate, în anul 1982; - 256 norme realizate, în anul 1983; - 285 norme realizate, în anul 1984; - 280 norme realizate, în anul 1985; - 190 norme realizate, în anul 1986; - 263 norme realizate, în anul 1987; - 257 norme realizate, în anul 1988; - 209 norme realizate, în anul 1989. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 30 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 455/2021 din 30.03.2021amana pronuntarea la 30.03.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2021amana pronuntarea la 18.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2021