S**** I**
PetentI************ D* P****** A* J******** B****** P*** R**** L****
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul S**** I** în contradictoriu cu intimata IPJ BRAŞOV. Dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 500 lei, aplicată prin procesul verbal de contraven?ie seria PBVY nr. 0032699/2020, de agentul constatator al intimatei, cu avertisment, atrăgându-i atenţia petentului ca în viitor să nu mai săvârşească fapte contravenţionale şi să se conformeze obliga?iilor legale puse în vedere. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Braşov. Pronun?ată în condi?iile art. 396 alin. 2 C. pr. civ., astăzi, 29.03.2021.
Hotarare 2599/2021 din 29.03.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 29.03.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 19.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.03.2021Amână pronunţarea pentru data de 19.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2021