N******** M****
ReclamantD******* G******* D* J******* A* M*********** B********
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată. Obligă pârâtul la plata către reclamant a drepturilor salariale (cu sporurile aferente de noapte ?i de sfâr?it de săptămână) pentru efectuarea în data de 01.09.2017/02.09.2017 a serviciului de pază ?i supraveghere la obiectivul DNA. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată, azi, 31.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 471/2022 din 31.01.2022Amână pronunţarea la data de 31.01.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2022Admite excepţia necompetenţei materiale (funcţionale) a Secţiei a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a Tribunalului Bucureşti şi dispune trimiterea dosarului secţiei specializate competente. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 16.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 Cod procedură civilă.
Incheiere finala dezinvestire din 16.03.2021