P**** G******* p*** r*********** t***** P**** A*****
ReclamantC******** J******* B************* D* E******* A P********** A***** C* H******* B****** P*** R*********** L****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta PETRE GEROGETA prin tutore PETRE ADRIAN, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV - COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP. Dispune anularea Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 2098 din data de 08.07.2020, emis de COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP DIN CADRUL CONSILIULUI JUDEŢEAN BRAŞOV şi pe cale de consecinţă, Dispune încadrarea reclamantei PETRE GEORGETA în grad de handicap grav, cu asistent personal, cu caracter permanent, conform Ordinului 762/1992/19.11.2007 al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanşe şi Ministerului Sănătăţii Publice, Cap.1 punctul II EVALUAREA PERSOANELOR CU REGRESIE (DETERIORARE) A FUNCŢIILOR INTELECTUALE ÎN VEDEREA ÎNCADRĂRII ÎN GRAD DE HANDICAP. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 din Cpc, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.03.2021.
Hotarare 263/2021 din 23.03.2021Amână pronunţarea în prezenta cauză la data de 23 martie 2021. În temeiul art. 396 alin 2 Cod procedură civilă pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11 martie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2021Amână pronunţarea în prezenta cauză la data de 11 martie 2021. În temeiul art. 396 alin 2 Cod procedură civilă pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25 februarie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2021Amână pronunţarea în prezenta cauză la data de 25 februarie 2021. În temeiul art. 396 alin 2 Cod procedură civilă pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11 februarie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.02.2021Amână pronunţarea în prezenta cauză la data de 11 februarie 2021. În temeiul art. 396 alin 2 Cod procedură civilă pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 2 februarie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.02.2021Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar, acordă termen la data de 2 februarie 2021 sala T4 ora 12:00.
Incheiere de sedinta din 08.12.2020