U******** V******* M****
InculpatD**** T******** - D******* R******** V***** T********
Parte civilăF***** G****** I****
InculpatT***** I*** M*****
InculpatD***** S***** S******
InculpatRespinge excepţiile invocate de inculpaţii F G-I şi U V-M cu privire la nulitatea absolută a tuturor actelor întocmite de investigatorul sub acoperire, implicit a probelor obţinute de acesta. I. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. c) CPP, achită inculpatul F G-I trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 CPP. În temeiul art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP (patru acte materiale), cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpatul F G-I, la o pedeapsă de: - 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Constată că motivele care au stat la baza condamnării inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP, fără reţinerea actelor materiale din datele de 22/23.07.2015, 30/31.07.2015 şi 29.10.2015 pentru care a fost de asemenea trimis în judecată au fost prezentate în considerentele prezentei sentinţe penale. În baza art. 67 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi g) (dreptul de de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 (trei) ani închisoare pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, care se va calcula conform art. 92 alin. 2 CP (de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă). În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatului să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Horticultura SA Timişoara sau SC Pieţe SA Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 1 lit. a) CPP, raportat la art. 72 alin. 1 CP, deduce din durata pedepsei aplicate reţinerea de 24 de ore din data de 31.05.2016, precum şi arestul preventiv şi arestul la domiciliu din data de 01.06.2016 până la data de 28.09.2016. II. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. c) CPP, achită inculpatul Ţ I-M trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 CPP. În temeiul art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP (douăzeci şi trei de acte materiale), condamnă inculpatul Ţ I-M, la o pedeapsă de: - 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Constată că motivele care au stat la baza condamnării inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP, fără reţinerea actelor materiale din datele de 03.03.2015, 15.03.2015, 20.04.2015, 06.05.2015, 11.06.2015, 06.08.2015, 10.08.2015, 11/12.08.2015, 14.08.2015, 19/20.08.2015, 22.08.2015, 27/28.2015 şi 30.08.2015 pentru care a fost de asemenea trimis în judecată au fost prezentate în considerentele prezentei sentinţe penale. În baza art. 67 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi g) (dreptul de de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 48, raportat la art. 270 alin. 2 lit. b) şi alin. 3 şi art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpatul Ţ I-M la o pedeapsă de: - 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de contrabandă. Constată că motivele care au stat la baza condamnării inculpatului fără reţinerea formei continuate a complicităţii la infracţiunea de contrabandă prevăzute de art. 48, raportat la art. 270 alin. 2 lit. b) şi alin. 3 şi art. 274 din Legea nr. 86/2006, fără reţinerea actelor materiale din datele de 25/26.11.2015 pentru care a fost de asemenea trimis în judecată au fost prezentate în considerentele prezentei sentinţe penale. În baza art. 67 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b) CP, cu aplicarea art. 38 alin. 1 CP, contopeşte cele două pedepse aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare pe care o sporeşte cu 1 (un) an, 1 (una) lună şi 10 (zece) zile închisoare urmând ca inculpatul Ţ I-M să execute pedeapsa de 4 (patru) ani, 7 (şapte) luni şi 10 (zece) zile de închisoare în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 67 alin. 2 CP şi art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) CP, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 45 alin. 5 CP, cu aplicarea art. 45 alin. 2 CP şi art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului a pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi g) (dreptul de de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 404 alin. 1 lit. a) CPP, raportat la art. 72 alin. 1 CP, deduce din durata pedepsei aplicate reţinerea de 24 de ore din data de 31.05.2016, precum şi arestul preventiv şi arestul la domiciliu din data de 01.06.2016 până la data de 28.09.2016. III. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. c) CPP, achită inculpatul D S-S trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 CPP. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. b) teza I CPP, cu aplicarea art. 4 CP şi a Deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale, achită inculpatul D S-S trimis în judecată sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006. În temeiul art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP (douăsprezece acte materiale), cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpatul D S-S, la o pedeapsă de: - 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Constată că motivele care au stat la baza condamnării inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP, fără reţinerea actelor materiale din datele de 09.03.2015, 26/27.07.2015, 29.07.2015, 30/31.07.2015, 06.08.2015, 07/08.08.2015, 14.08.2015, 22.08.2015 şi 12/13.01.2016 pentru care a fost de asemenea trimis în judecată au fost prezentate în considerentele prezentei sentinţe penale. În baza art. 67 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi g) (dreptul de de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 (trei) ani închisoare pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, care se va calcula conform art. 92 alin. 2 CP (de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă). În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatului să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Horticultura SA Timişoara sau Consiliul Local al comunei Moşniţa Nouă, jud. Timiş, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 1 lit. a) CPP, raportat la art. 72 alin. 1 CP, deduce din durata pedepsei aplicate reţinerea de 24 de ore din data de 31.05.2016, precum şi arestul preventiv şi arestul la domiciliu din data de 01.06.2016 până la data de 01.10.2016. IV. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. c) CPP, achită inculpatul G C-B trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 CPP. În temeiul art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP (cinci acte materiale), cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpatul G C-B, la o pedeapsă de: - 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Constată că motivele care au stat la baza condamnării inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP, fără reţinerea actelor materiale din datele de 15/16.08.2015, 27/28.08.2015 şi 09.10.2015 pentru care a fost de asemenea trimis în judecată au fost prezentate în considerentele prezentei sentinţe penale. În baza art. 67 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi g) (dreptul de de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, care se va calcula conform art. 92 alin. 2 CP (de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă). În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatului să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Horticultura SA Timişoara sau Consiliul Local al comunei Sânandrei, jud. Timiş, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 1 lit. a) CPP, raportat la art. 72 alin. 1 CP, deduce din durata pedepsei aplicate reţinerea de 24 de ore din data de 31.05.2016, precum şi arestul preventiv şi arestul la domiciliu din data de 01.06.2016 până la data de 19.09.2016. V. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. c) CPP, achită inculpatul U V-M trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în modalitatea aderării) prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 CPP. În temeiul art. 6 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. f) CPP, cu aplicarea art. 4 CP şi Deciziei CCR nr. 358/2022, dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul U V-M trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu prevătută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000. În temeiul art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP (şapte acte materiale), cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpatul U V-M, la o pedeapsă de: - 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Constată că motivele care au stat la baza condamnării inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP, fără reţinerea actelor materiale din datele de 27/28.12.2015 şi 30.12.2015 pentru care a fost de asemenea trimis în judecată au fost prezentate în considerentele prezentei sentinţe penale. În baza art. 67 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi g) (dreptul de de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, care se va calcula conform art. 92 alin. 2 CP (de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă). În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatului să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Horticultura SA Timişoara sau SC Pieţe SA Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 1 lit. a) CPP, raportat la art. 72 alin. 1 CP, deduce din durata pedepsei aplicate reţinerea de 24 de ore din data de 31.05.2016, precum şi arestul preventiv şi arestul la domiciliu din data de 01.06.2016 până la data de 25.09.2016. VI. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. c) CPP, achită inculpatul M V trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 CPP. În temeiul art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpatul M V, la o pedeapsă de: - 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Constată că motivele care au stat la baza condamnării inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, fără reţinerea formei continuate şi, în consecinţă, fără reţinerea actelor materiale din datele de 06.08.2015, 23/24.08.2015, 30.08.2015, 01.10.2015, 09.10.2015, 17.10.2015 pentru care a fost de asemenea trimis în judecată au fost prezentate în considerentele prezentei sentinţe penale. În baza art. 67 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi g) (dreptul de de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, care se va calcula conform art. 92 alin. 2 CP (de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă). În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatului să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Horticultura SA Timişoara sau SC Pieţe SA Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. VII. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. c) CPP, achită inculpatul M O trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în modalitatea aderării) prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 CPP. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. b) teza I CPP, cu aplicarea art. 4 CP şi a Deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale, achită inculpatul Milea Olivian trimis în judecată sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006. În temeiul art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpatul M O, la o pedeapsă de: - 2 (doi) ani şi 8 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Constată că motivele care au stat la baza condamnării inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită fără reţinerea formei continuate prevăzută de art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP, şi, în consecinţă, fără reţinerea actelor materiale din datele de 12.11.2015, 28.11.2015 şi 06.12.2015 pentru care a fost de asemenea trimis în judecată au fost prezentate în considerentele prezentei sentinţe penale. În baza art. 67 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi g) (dreptul de de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, care se va calcula conform art. 92 alin. 2 CP (de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă). În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatului să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Horticultura SA Timişoara sau Consiliul Local al com. Giroc, jud. Timiş, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 1 lit. a) CPP, raportat la art. 72 alin. 1 CP, deduce din durata pedepsei aplicate reţinerea de 24 de ore din data de 31.05.2016, precum şi arestul preventiv şi arestul la domiciliu din data de 01.06.2016 până la data de 02.10.2016. VIII. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. c) CPP, achită inculpatul B G-D trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în modalitatea aderării) prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 CPP. În temeiul art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP (trei acte materiale), cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpatul B G-D, la o pedeapsă de: - 2 (doi) ani şi 8 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. În baza art. 67 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi g) (dreptul de de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, care se va calcula conform art. 92 alin. 2 CP (de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă). În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatului să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Arad sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: Consiliul Local al municipiului Arad, jud. Arad sau Consiliul Local al com. Vladimirescu, jud. Arad, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. IX. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. c) CPP, achită inculpatul G A, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 CPP. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. c) CPP, achită inculpatul G A trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP (două acte materiale). Constată că inculpatul a fost reţinut în data de 31.05.2016 şi arestat preventiv în perioada 01.06.2016 – 05.07.2016. X. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. c) CPP, achită inculpatul F O-C-F, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 CPP. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. c) CPP, achită inculpatul F O-C F sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP (două acte materiale). Constată că inculpatul a fost reţinut în data de 31.05.2016 şi arestat preventiv în perioada 01.06.2016 – 05.07.2016. XI. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. c) CPP, achită inculpatul I A-L trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în modalitatea aderării) prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 CPP. În temeiul art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpatul I A-L, la o pedeapsă de: - 2 (doi) ani şi 8 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Constată că motivele care au stat la baza condamnării inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, fără reţinerea formei continuate şi, în consecinţă, fără reţinerea actului material din data de 28/29.01.2016 pentru care a fost de asemenea trimis în judecată au fost prezentate în considerentele prezentei sentinţe penale. În baza art. 67 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi g) (dreptul de de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, care se va calcula conform art. 92 alin. 2 CP (de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă). În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatului să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Horticultura SA Timişoara sau SC Pieţe SA Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 1 lit. a) CPP, raportat la art. 72 alin. 1 CP, deduce din durata pedepsei aplicate reţinerea de 24 de ore din data de 31.05.2016, precum şi arestul preventiv şi arestul la domiciliu din data de 01.06.2016 până la data de 02.10.2016. XII. În temeiul art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpatul V G, la o pedeapsă de: - 2 (doi) ani şi 8 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art. 67 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi g) (dreptul de de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 8 (opt), care se va calcula conform art. 92 alin. 2 CP (de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă). În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatului să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Horticultura SA Timişoara sau SC Pieţe SA Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 1 lit. a) CPP, raportat la art. 72 alin. 1 CP, deduce din durata pedepsei aplicate reţinerea de 24 de ore din data de 31.05.2016. XIII. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. b) teza I CPP, achită inculpata B R-E trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. b) şi alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 5 CP. În temeiul art. 290 alin. 1 CP, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP (10 acte materiale), art. 41 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpata B R-E, la o pedeapsă de: - 11 (unsprezece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată. În baza art. 67 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 83 alin. 1 CP din 1969, revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 255/13.10.2014 a Judecătoriei Deta, definitivă prin neapelare la data de 28.10.2014. În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 83 CP din 1969, dispune executarea alături de pedeapsa de 11 luni aplicată prin prezenta a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 255/13.10.2014 a Judecătoriei Deta, definitivă prin neapelare la data de 28.10.2014, urmând ca inculpata Barbu Rabeca-Elena să execute pedeapsa de 2 (doi) ani şi 11 (unsprezece) ani în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 67 alin. 1 CP şi art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP, aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 45 alin. 5 CP, cu aplicarea art. 45 alin. 1 CP şi art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. XIV. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. b) teza a II-a CPP, achită inculpata P E, trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. b) şi alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 5 CP. În temeiul art. 290 alin. 1 CP, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP (şapte acte materiale), cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpata P E, la o pedeapsă de: - 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată. Constată că motivele care au stat la baza condamnării inculpatului pentru infracţiunea de dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. 1 CP, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP, fără reţinerea actului material din data de 26.05.2015 pentru care a fost de asemenea trimisă în judecată au fost prezentate în considerentele prezentei sentinţe penale. În baza art. 67 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care se va calcula conform art. 92 alin. 2 CP (de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă). În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatei respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatei să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatei obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Horticultura SA Timişoara sau Consiliul Local al com. Giroc, jud. Timiş, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. XV. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. b) teza a II-a CPP, achită inculpatul C S trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. b) şi alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 5 CP. În temeiul art. 290 alin. 1 CP, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP (cinci acte materiale), cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpatul C S, la o pedeapsă de: - 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată. În baza art. 67 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat prin prezenta este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 100/05.05.2016 a Judecătoriei Deta, definitivă prin neapelare la data de 20.05.2016. În temeiul art. 97 alin. 1 CP, anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 an şi 2 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 100/05.05.2016 a Judecătoriei Deta, definitivă prin neapelare la data de 20.05.2016. Descontopeşte pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 100/05.05.2016 a Judecătoriei Deta, definitivă prin neapelare la data de 20.05.2016 în cele două pedepse componente de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării, pe care le repune în individualitatea lor. Înlătură sporul de 2 luni închisoare. În temeiul art. 40 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b) CP, contopeşte pedepsele de 1 an şi 4 luni aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an şi pedeapsa de 6 luni aplicate prin sentinţa penală nr. 100/05.05.2016 a Judecătoriei Deta în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare pe care o sporeşte cu 6 luni urmând ca inculpatul C S să execute pedeapsa de 1(un) an şi 10 (zece) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 67 alin. 1 CP şi art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP, aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 45 alin. 5 CP, cu aplicarea art. 45 alin. 1 CP şi art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 97 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, care se va calcula conform art. 97 alin. 2 CP de la data de 20.05.2016, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 100/05.05.2016 a Judecătoriei Deta. În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatului să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatei obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: Consiliul Local al comunei Moraviţa, jud. Timiş sau Consiliul Local al oraşului Deta, jud. Timiş, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 1 lit. a) CPP, raportat la art. 72 alin. 1 CP, deduce din durata pedepsei aplicate reţinerea de 24 de ore din data de 31.05.2016. XVI. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. b) teza a II-a CPP, achită inculpatul P D, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. b) şi alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin.1 CP (două acte materiale), cu aplicarea art. 5 CP. În temeiul art. 290 alin. 1 CP, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP (două acte materiale), cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpatul P D, , la o pedeapsă de: - 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată. În baza art. 67 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care se va calcula conform art. 92 alin. 2 CP (de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă). În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatului să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: Consiliul Local al comunei Denta, jud. Timiş sau Consiliul Local al oraşului Deta, jud. Timiş, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. XVII. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. b) teza I CPP, cu aplicarea art. 4 CP şi a Deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale, achită inculpata T M-N, trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006. În temeiul art. 290 alin. 1 CP, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpata T M-N, la o pedeapsă de: - 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În baza art. 67 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 (un) an, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care se va calcula conform art. 92 alin. 2 CP (de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă). În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatei respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatei să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatei obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: Consiliul Local al comunei Moraviţa, jud. Timiş sau Consiliul Local al oraşului Deta, jud. Timiş, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. XVIII. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. a) CPP, achită inculpata D M trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 CP. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. b) teza I CPP, achită inculpata D M trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii complicităţii la dare de mită prevăzută de art. 48 CP, raportat la art. 290 alin. 1 CP şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP (şase acte materiale). În temeiul art. 48 CP, raportat la art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpata D M, la o pedeapsă de: - 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită. Constată că motivele care au stat la baza condamnării inculpatei pentru complicitatea la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, fără reţinerea formei continuate şi, în consecinţă, fără reţinerea actelor materiale din datele de 11.03.2015, 15.03.2015, 19.03.2015, 23.03.2015 şi 04.04.2015 pentru care a fost de asemenea trimisă în judecată au fost prezentate în considerentele prezentei sentinţe penale. În baza art. 67 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 (un) an, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, care se va calcula conform art. 92 alin. 2 CP (de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă). În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatei respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatei să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatei obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Pieţe SA Timişoara sau SC Horticultura SA Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 1 lit. a) CPP, raportat la art. 72 alin. 1 CP, deduce din durata pedepsei aplicate reţinerea de 24 de ore din data de 31.05.2016. XIX. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. a) CPP, achită inculpata B S trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 CP. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. b) teza I CPP, achită inculpata B S trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii complicităţii la dare de mită prevăzută de art. 48 CP, raportat la art. 290 alin. 1 CP şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP (trei acte materiale). În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. b) teza I CPP, cu aplicarea art. 4 CP şi a Deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale, achită inculpata B S trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006. În temeiul art. 48 CP, raportat la art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpata B S, la o pedeapsă de: - 1 (un) an şi 9 (nouă) luni şi 10 (zece) zile închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită în formă continuată. În baza art. 67 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 (un) an, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni şi 10 (zece) zile închisoare pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, care se va calcula conform art. 92 alin. 2 CP (de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă). În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatei respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatei să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatei obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: Consiliul Local al comunei Moraviţa, jud. Timiş sau Consiliul Local al oraşului Deta, jud. Timiş, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 1 lit. a) CPP, raportat la art. 72 alin. 1 CP, deduce din durata pedepsei aplicate reţinerea de 24 de ore din data de 31.05.2016. XX. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. a) CPP, achită inculpatul D T trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 CP. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. b) teza I CPP, achită inculpatul D T trimis în judecată sub aspectul săvârşirii complicităţii la dare de mită prevăzută de art. 48 CP, raportat la art. 290 alin. 1 CP şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP (două acte materiale). În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. b) teza I CPP, cu aplicarea art. 4 CP şi a Deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale, achită inculpatul D T trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006. În temeiul art. 48 CP, raportat la art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) CP şi art. 76 alin. 1 CP, condamnă inculpatul D T, la o pedeapsă de: - 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită. Constată că motivele care au stat la baza condamnării inculpatului pentru complicitatea la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 CP, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, fără reţinerea formei continuate şi, în consecinţă, fără reţinerea actului material din data de 26.05.2015 pentru care a fost de asemenea trimis în judecată au fost prezentate în considerentele prezentei sentinţe penale. În baza art. 67 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 (un) an, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat prin prezenta este concurentă cu infracţiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentinţa penală nr. 447/07.12.2015 a Judecătoriei Deta, definitivă prin decizia penală nr. 170/A/05.02.2016. În temeiul art. 97 alin. 1 CP, anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 447/07.12.2015 a Judecătoriei Deta, definitivă prin decizia penală nr. 170/A/05.02.2016. În temeiul art. 40 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b) CP, contopeşte pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 447/07.12.2015 a Judecătoriei Deta, definitivă prin decizia penală nr. 170/A/05.02.2016 în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare pe care o sporeşte cu 4 luni urmând ca inculpatul D T să execute pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 67 alin. 1 CP şi art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 45 alin. 5 CP, cu aplicarea art. 45 alin. 1 CP şi art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 97 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 (trei) ani închisoare pe un termen de supraveghere de 4 (trei) ani, care se va calcula conform art. 97 alin. 2 CP de la data de 05.02.2016, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 447/07.12.2015 a Judecătoriei Deta. În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) CP, impune inculpatului să frecventeze un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Pieţe SA Timişoara sau SC Horticola SA Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 1 lit. a) CPP, raportat la art. 72 alin. 1 CP, deduce din durata pedepsei aplicate reţinerea de 24 de ore din data de 31.05.2016. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c) CPP menţine măsurile asigurătorii dispuse prin: - ordonanţa din data de 06.06.2016 (vol. XXV, f. 1 UP), asupra sumelor de bani primite cu titlu de mită de investigatorii sub acoperire Constantin Andrei ?i Martinescu Liviu - 3094 lei, 1025 euro, 1 USD ?i 800 dinari, respectiv a sumelor de bani ridicate cu prilejul percheziţiilor domiciliare din posesia inculpa?ilor U V M - 100 euro ?i 150 lei, D S S - 55 euro ?i 2580 dinari, M O - 25 euro ?i 600 lei, I A L- 3500 euro, B S - 1254 lei, 175 euro, 10 dinari ?i 2 USD, B R E - 30 dinari, D T - 5000 euro ?i 3532 lei, P E - 225 euro ?i 800 lei şi C S - 150 euro ?i 1963 lei; - ordonan?a din data de 07.06.2016 (vol. XXV, f. 40 UP), asupra mai multor cantită?i de ?igări ridicate din posesia inculpa?ilor Be S, D T şi P D; - ordonan?a din data de 26.09.2016 (vol. XXIII f. 97 UP), asupra cantită?ilor de droguri ?i bunurilor folosite la cultivarea drogurilor, ridicate de la inc.U V M. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c) CPP, cu aplicarea art. 255 CPP, dispune ridicarea sechestrului asigurător aplicat sumei de 4450 de lei ridicate de la inculpatul Gîta Aurelian, cu consecinţa restituirii acestei sume inculpatului cu obligaţia pentru acesta de a păstra până la pronunţarea unei soluţii definitive o sumă în valoare aechivalentă cu cea restituită. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d) şi art. 289 alin. 3 CP, dispune confiscarea următoarelor sume de bani primite cu titlu de mită: de la inculpatul F G-I a sumei de 200 de euro şi 75 de lei; de la inculpatul Ţ I-M a sumei de 477 de euro, 1198 de lei şi 2500 de dinari; de la inculpatul D S-S a sumei de 140 de euro, 350 de lei şi 540 de dinari; de la inculpatul G C-B a sumei de 17 euro, 270 de lei şi 350 de dinari; de la inculpatul U V-M a sumei de 110 euro şi 140 de lei; de la inculpatul M V a sumei de 500 de dinari; de la inculpatul M O a sumei de 10 euro; de la inculpatul B G-D a sumei de 20 de euro şi 30 de lei; de la inculpatul I A-L a sumei de 90 de euro şi de la inculpatul V G a sumei de 100 de lei. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d) CPP şi art. 289 alin. 3 CP, dispune confiscarea sumelor de 3410 euro şi 275 de lei primite de investigatorii sub acoperire Constantin Andrei şi Martinescu Liviu (sume de bani depuse la Banca Comercială Română în contul ). În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d) CPP, art. 112 alin. 1 lit. f) CP confiscă de la inculpata B S 10 pachete de ţigări marca Ashima (dovada seria H, nr. 0190970 din 14.06.2016, vol. XXV, fila 41 UP); de la inculpatul D T 20 de pachete de ţigări marca Davidoff şi 25 de pachete de ţigări marca Dunhill (dovada seria H, nr. 0190970 din 14.06.2016, vol. XXV, fila 41 UP) şi de la inculpatul P D 15 pachete de ţigări marca Marble (dovada seria H, nr. 0190970 din 14.06.2016, vol. XXV, fila 41 UP). În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d) CPP, raportat la art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 dispune confiscarea de la inculpatul U V-M a următoarelor bunuri: - cantitatea de 1,29 grame cannabis (proba 2) rămasă în urma analizelor de laborator; două cutii de culoare verde ce con?in fiole cu semin?e denumite ”DNA Genetics Amsterdam – Hard Selected for quality”; două filtre metalice ambalate în cutii cu inscrip?ia ”High Filter Carbon Plus”; o cutie carton care con?ine un cort cu instala?ia aferentă inscrip?ionată ”MAMMOTHTENTS NL”; un ventilator din platic, de culoare gri cu inscrip?ia ”Berg Turbo E125”; o pungă cu cablu elastic inscrip?ionată ”Multibox 120-100-80”; 9 săcule?i de culoare neagră, volum 19/ inscrip?iona?i Smart; două prize potenţiometru electronice; 3 plicuri din plastic, de culoare gri, inscripţionate “Buffer solution”; două aparate electronice, de culoare gri, inscripţionate “AWAKIT PH metter”; doi recipienţi din plastic “Biobust TK 13-14”; un senzor din plastic alb Air Fresh; o sticlă din plastic alb “Kanna PH Adjuster 1000”; un furtun flexibil din aluminiu; două dispozitive din plastic negru cu filete laterale; o lampă cu led metal negru “Led light mode APU-8, Sun light model”; o cutie cu capac ”Una Neutralises” şi o pungă din plastic cu îngrăşământ. În temeiul art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpaţii F G I, Ţ I M, D S S, G C B; U V M , M V, M O , B G D, I A L, V G, B R E, C S, P D, T M N, D M, D T şi B S. În temeiul art. 25 alin. 5 CPP, lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Autoritatea Vamală Română (fosta Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională Vamală Timişoara), prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, împotriva inculpaţilor B R-E, P E, C S, D S-S, P D, T M, D T şi B S. Ia act că Autoritatea Vamală Română (fosta Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională Vamală Timişoara), prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara nu s-a constituit parte civilă faţă de inculpaţii Ţ I-M şi M O. În temeiul art. 272 alin. 2 CPP, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a următoarelor sume reprezentând onorariu al avocatului din oficiu majorat conform art. 10 alin. 2 din Protocolul nr. 14511/14.02.2019, în vigoare la data dezbaterilor,: 3500 de lei pentru avocaţii Opruţ Valeria (inc. P E), Pribil Simona (inc. P D), Bojin Ramona (inc. T M) şi Roibu Anca (inc. C S). În temeiul art. 272 alin. 2 CPP, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a următoarelor sume reprezentând onorariu parţial al avocatului din oficiu: 200 de lei pentru avocaţii Obârşie Cezar (inc. U V), Păcurar Alina (inc. M V), Simon Cristina (inc. M O), Cranciova Lucian (inc. B G), Kolozsi Gabriella (inc.G A), Popescu Iuliana (inc. V G), Fercea Victor (inc. B R), Olcean Bogdan (inc. B S); 434 de lei pentru avocaţii Artenie Cătălin (inc. D S) şi Coldea Victor (inc. G C) şi 580 de lei pentru avocat Brînaş Mihaela (inc. D M şi D T). În temeiul art. 274 alin. 1 CPP obligă la plata chetuielilor judiciare către stat în cuantum de 2000 de lei fiecare inculpaţii: F G-I, Ţ I-M, D S S, G C B, U V M, M V, M O, B G D, I A L, B R E, P E, C S, P D, DM , D T şi B S şi în cuantum de 1000 de lei fiecare pe inculpaţii V G şi T M-N. În temeiul art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare vizănd pe inculpaţii G A şi F O-C-F rămân în sarcina statului. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată, azi, 21.12.2022, prin punerea la dispoziţie a soluţiei inculpaţilor, părţii civile şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 630/2022 din 21.12.2022În baza art. 391 alin. 1 CPP stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 21.12.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpaţilor, a părţii civile şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2022În baza art. 391 alin. 1 CPP stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 20.12.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpaţilor, a părţii civile şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.12.2022În baza art. 391 alin. 1 CPP stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 13.12.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpaţilor, a părţii civile şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2022În baza art. 391 alin. 1 CPP stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 06.12.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpaţilor, a părţii civile şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.11.2022În baza art. 391 alin. 2 CPP stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 22.11.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpaţilor, a părţii civile şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2022Admite cererea de amânare formulată de reprezentanta Ministerului Public în vederea formulării unui răspuns privind excep?ia nulită?ii absolute invocate de inculpa?ii F.G. şi U.V., prin apărător ales şi amână cauza la data de 29.09.2022, sala 168, ora 9:00.
Incheiere de sedinta din 13.09.2022Amână cauza la data de 13.09.2022, ora 12:00, sala 168, în vederea audierii de inculpaţi.
Incheiere de sedinta din 01.09.2022Prorogă pentru termenul următor audierea inculpa?ilor, discutarea excep?iei de nelegalitate invocate, precum şi punerea în discu?ie a cererii în proba?iune depusă astăzi la dosar. Amână cauza la data de 01.09.2022, ora 9:00, sala 168.
Incheiere de sedinta din 04.08.2022Amână cauza la data de 04.08.2022 , ora 11:00 în vederea ataşării dosarului administrativ ce a stat la baza emiterii ordinului ministrului, pentru a se comunica excep?ia de nelegalitate Ministerului Afacerilor Interne, precum şi pentru audierea inculpatului Ţ.I..
Incheiere de sedinta din 28.06.2022Amână cauza la data de 28.06.2022, ora 13:30
Incheiere de sedinta din 14.06.2022Amână cauza la data de 14.06.2022, ora 11:00 în vederea citării martorului Z.A.
Incheiere de sedinta din 31.05.2022Amână cauza la data de 31.05.2022, ora 10:00, sala 168 pentru administrarea probei testimonială.
Incheiere de sedinta din 03.05.2022Amână cauza la data de 03.05.2022, ora 10:00, sala 168 în vederea administrării probei testimonială
Incheiere de sedinta din 19.04.2022Amână cauza la data de 19.04.2022, ora 12:30, sala 168 în vederea administrării probei testimonială
Incheiere de sedinta din 05.04.2022Amână cauza la data de 05.04.2022, sala 168, ora 12:00.
Incheiere de sedinta din 14.03.2022Amână cauza la data de 14.03.2022, sala 157, ora 9:00, în vederea administrării probei testimonială. Prorogă pentru termenul de judecată următor discutarea cererilor în probaţiune depuse de către inculpaţi, prin apărători aleşi.
Incheiere de sedinta din 21.02.2022Amână cauza la data de 21.02.2022, ora 11:00, sala 157
Incheiere de sedinta din 01.02.2022Dispune disjungerea cauzei faţă de inculpa?ii Balint Petre, Deak Angela, Deak Carol, Piloiu Ilie, Willjung Olimpia Tatiana, Ştefan Lenu?a, Stoica Dan Gheorghe şi Rotaru Lauren?iu Mircea şi formarea unui nou dosar stabilind termen de judecată la data de 25.01.2022, sala 168. Dispune disjungerea cauzei faţă de inculpatul Cârstea Dumitru şi formarea unui nou dosar stabilind termen de judecată la data de 08.02.2022, sala 168. Amână prezenta cauză la data de 01.02.2022, ora 9:00, sala 157 în vederea audierii martorilor cu identitate protejată. Prorogă pentru termenul de judecată următor discutarea cererilor în proba?iune depuse, prin apărători aleşi, de către inculpa?ii Furcea Gabriel Ionuţ şi Vameşu Gabriel. Dispune citarea cu mandat de aducere a inculpatei Ştefan Lenuţa.
Incheiere de sedinta din 11.01.2022În temeiul art. 29 alin. 4, coroborat cu art. 29 alin. 1 - 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor 374 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Dispune trimiterea prezentei încheieri la Curtea Constituţională a României în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. art. 374 alin. 1 şi 2 CPP . Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 decembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 20.12.2021Acordă termen în 20.12.2021, sala 168, ora 9:00, în vederea exprimării punctului de vedere cu privire la excepţia de neconstitu?ionalitate invocată. Acordă termen de judecată pe fond la data de 11.01.2022, sala 168, ora 11:00.
Incheiere de sedinta din 16.12.2021Amână cauza la data de 16.12.2021, ora 9:00, sala 162, pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 23.11.2021Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 23.11.2021, ora 10:00, sala 168. Dispune amendarea doamnei avocat O. C., apărător ales al inculpa?ilor D. M. şi D. T., cu suma de 1000 lei, pentru absenţa la acest termen de judecată, fără a-şi asigura substituirea. Cu drept de anulare/reducere amendă în termen de 10 zile de la comunicare. Dispune efectuarea unei adrese către Baroul Timiş pentru desemnarea unor avocaţi din oficiu pentru inculpaţi D. M. şi D. T.. Dispune citarea cu mandat de aducere a inculpa?ilor lipsă la acest termen pentru care s-au desemnat avocaţi din oficiu. Dispune ataşarea sentin?ei penale nr. 182/17.06.2015 şi a deciziei penală nr.1155/10.11.2015 .
Incheiere de sedinta din 09.11.2021Amână cauza la data de 09.11.2021, ora 9:30, sala 168 pentru asigurarea continuită?ii completului
Incheiere de sedinta din 13.10.2021Amână cauza la 13.10.2021, ora 9:00, sala 162 pentru lipsă de apărare.
Incheiere de sedinta din 16.09.2021