P*** R****
ContestatorD********** B****** R******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 870 RON, aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PBW nr.342477 din data de 22.09.2020, pentru săvârşirea faptei contravenţionale prevăzute de art. 147, alin.1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 şi sancţionată de art. 101, alin.1, pct. 18 din OUG nr. 195/2002, cu avertismentul. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PBW nr.342477 din data de 22.09.2020 şi sancţiunile aplicate pentru săvârşirea faptei contravenţionale prevăzute de art. 52, alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 şi sancţionate de art. 100, alin.3, lit. d din OUG nr. 195/2002. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Soluţie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, astăzi, 11.12.2020.
Hotarare 16515/2020 din 11.12.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 11.12.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2020