H***** B***** E******
ReclamantH***** B***** P***
ReclamantO*** I****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii H.B.E. şi H.B.P. în contradictoriu cu pârâtul O.I.. Dispune rezoluţiunea Antecontractului de contractului de vânzare-cumpărare din data de 05.02.2010, încheiat între părţi. Obligă pârâtul să le restituie reclamanţilor suma de 10.000 euro, în contravaloare în lei la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând avans achitat în temeiul antecontractului, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra acestei sume, de la data introducerii acţiunii, 10.12.2020, până la data achitării efective. Respinge cererea în rest, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul să le achite reclamanţilor suma de 3.760,53 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.03.2022.
Hotarare 1371/2022 din 16.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 16.03.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 09.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2022Pentru a se comunica raportul de expertiza
Incheiere de sedinta din 14.12.2021pentru depunerea raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 05.10.2021administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 29.06.2021administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 04.05.2021