R**** P****** L***** O***** S***** P******* Ş***** P*** R***********
CreditorS* F**** S** P*** R***********
DebitorAdmite în parte cererea formulată de creditoarea Regia Publică Locală Ocolul Silvic ,,Pădurile Şincii” în contradictoriu cu debitoarea SC Ferid SRL şi în consecinţă: - ordonă debitoarei să plătească creditoarei, în termen de 30 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, suma de 289.566 lei reprezentând debit restant, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,01% pe zi de întârziere calculate la suma mai sus identificată începând cu data scadenţei fiecărei facturi şi până la data achitării debitului. Respinge restul pretenţiilor creditoarei. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, în favoarea părţilor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.1 din Codul de procedură civilă, azi 6 mai 2021.
Hotarare 161/2021 din 06.05.2021Amână pronunţarea în prezenta cauză la data de 06.05.2021. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 28.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2021Amână cauza la data de 14.04.2021, sala T2, ora 9,30, faţă de lipsă de procedură cu debitoarea.
Incheiere de sedinta din 03.02.2021Fa?ă de admiterea cererii de amânare, amână judecata cauzei la data de 03.02.2021 sala t2 ora 9:30.
Incheiere de sedinta din 18.11.2020