K***** I***** I********** R* S***
CreditorT**** I****
DebitorAdmite în parte cererea formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*** în contradictoriu cu pârâta T**** I****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 765,14 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă şi sumei de 269,76 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi la plata penalităţilor de întârziere contractuale, în continuare, până la achitarea debitului, penalităţile putând depăşi valoarea debitului. Respinge, în rest, cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Timişoara . Pronunţată prin punerea soluţiei la grefa instanţei, azi, 02.07.2020.
Hotararecameraconsiliu5941/2020 din 02.07.2020În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Anexa 1 la Decret, precum şi raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Timişoara nr. 8 din data de 18.03.2020, ia act de suspendarea de plin drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, după încetarea stării de urgenţă, judecarea prezentei cauze se va relua din oficiu, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.
Amână judecarea cauzei la data de 26.03.2020.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020