Ţ****** C*********
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul ?EVELEI CONSTANTIN la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 97 alin. (1) Cod penal anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 4/14.01.2021 a Tribunalului Gorj, pronunţată în Dosarul nr. 2399/95/2020, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 727/28.04.2021. Constatând că infracţiunea menţionată în paragraful anterior este săvârşită în concurs real cu cea din prezenta cauză, în baza art. 40 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare şi de 9 luni închisoare, urmând să aplice inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 3 luni închisoare (o treime din durata celeilalte pedepse), inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 2 ani, care se execută de la data de 28.04.2021. În temeiul art. 45 alin. (4) C.pen., deduce din durata pedepsei complementare partea executată de la data de 28.04.2021, la zi. În temeiul art. 45 alin. (5) cu ref. la art. 45 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 40 alin. (3) C.pen, va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de la 10.10.2020, ora 18,30 până la data de 11.10.2020, ora 18,30 şi durata arestării preventive de la 11.10.2020 la 23.12.2020, inclusiv (deduse prin Sentinţa penală nr. 4/14.01.2021 a Tribunalului Gorj, pronunţată în Dosarul nr. 2399/95/2020, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 727/28.04.2021). În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care 300 lei în cursul urmăririi penale şi 100 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată astăzi, 23.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 34/2022 din 23.02.2022Amână pronunţarea la data de 23.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.02.2022Amână pronuntarea la data de 09 februarie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2022Amână cauza pentru a se administra proba cu înscrisuri în circumstan?iere solicitată de inculpat .
Incheiere de sedinta din 10.11.2021