K****** S**** p*** c****** Ţ*** E************
IntimatK***** I***** I********** R* S*
ApelantK****** S****
IntimatAdmite cererea de apel formulata de apelanta K***** I***** I********** R* S* impotriva sentintei civile nr.12886/23.10.2019 pronuntata in dosar nr.22867/325/2019 in contradictoriu cu intimatul SOUHA KHEMIRI. Modifică în parte sentinţa civilă apelată în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi întârziere, calculate la debitul principal în cuantum de 641,4 lei, începând cu data cesiunii şi până la plata efectivă a acestui debit. Menţine în rest sentinţa civilă atacată. Obligă intimatul la plata către apelantă a sumei de 325 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul Grefei instanţei azi, 03.11.2020.
Hotarare 1508/2020 din 03.11.2020Având în vedere răspunsul formulat de Serviciul Imigrări Timi?, în care se arată că intimata figurează cu ultima re?edin?ă declarată pe teritoriul României, în Timi?oara, Str. Henri Coandă, nr. 2, bl. T1, ap. 9, jud Timi?, dispune citarea intimatei la ultima reşedinţă cunoscută.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020citarea intimatului prin publicitate
Incheiere de sedinta din 23.06.2020Suspendat în baza Decretului nr. 240/2020