Dosar 2292/3/2020 din 29.01.2020

drept de autor şi drepturi conexe


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2292/3/2020
Data dosar:
29.01.2020
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-IV-a Civilă
Obiect:
drept de autor şi drepturi conexe
Categorie:
Proprietate Intelectuala
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.03.2021 la ora 08:30

    Complet: C- proprietate intelectuală fond 3
  • Admite cererea

    Admite cererea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 906,78 lei (762 lei cu TVA) reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.01.2019-31.03.2020. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 155,48 lei aferente sumei de 906,78 lei, menţionată mai sus, calculate până la data de 23.01.2020 şi în continuare la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% până la data achitării integrale a remuneraţiei. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 271,14 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 01.07.2017-25.10.2018. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat (500 lei) şi taxa judiciară de timbru (100 lei). Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată azi, 17.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 385/2021 din 17.03.2021
  • Sedinta din data de 02.03.2021 la ora 10:30

    Complet: C- proprietate intelectuală fond 3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 17.03.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2021
  • Sedinta din data de 05.01.2021 la ora 10:30

    Complet: C- proprietate intelectuală fond 3
  • Amână cauza

    Pt. lipsă procedură

    Incheiere de sedinta din 05.01.2021
  • Sedinta din data de 28.10.2020 la ora 11:30

    Complet: C- proprietate intelectuală fond 3
  • Amână cauza

    pt lipsă procedură

    Incheiere de sedinta din 28.10.2020
  • Sedinta din data de 29.07.2020 la ora 11:30

    Complet: C- proprietate intelectuală fond 3
  • Amână cauza

    Pt. lipsă procedură

    Incheiere de sedinta din 29.07.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD