G** I***
ReclamantU** C***** S****** P*** P*****
PârâtRespinge acţiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul G** I***, în contradictoriu cu pârâta U.A.T. COMUNA SĂLCIUA PRIN PRIMAR . Obligă reclamantul să plătească pârâtei 200 lei, cu titlu cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Alba, potrivit art. 490 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă. Dată la 7.12.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, potrivit art. 402 Codul de procedură civilă 2010.
Hotarare 577/2020 din 07.12.2020Respinge excepţiile tardivităţii contestaţiei prealabile şi tardivităţii acţiunii, ridicate de pârâtă fila 33 completare la întâmpinare. Fixează termen pentru dezbaterea cauzei pe fond, la 7.12.2020, ora 8,30, sala 5, pentru când: Se citează părţile
Incheiere de sedinta din 10.11.2020Amânat la data de 10.11.2020, la solicitarea avocatului pârâtei
Incheiere de sedinta din 20.10.2020Amânat la data de 20.10.2020, pentru solu?ionarea excep?iei tardivităţii contesta?iei prealabile şi tardivităţii acţiunii, ridicată în completarea la întâmpinare şi pentru ca pârâtul să depună la dosar dovada comunicării cu reclamantul a deciziei de impunere.
Incheiere de sedinta din 29.09.2020