C****** L*****
ReclamantU** C***** S****** P*** P*****
PârâtRespinge ca neîntemeiate excepţiile tardivităţii contestaţiei prealabile şi tardivităţii acţiunii, invocate de pârâta UAT Sălciua prin completarea la întâmpinare. Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta C****** L*****, în contradictoriu cu pârâta UAT COMUNA SĂLCIUA . Ia act că pârâta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată, azi, 27.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 567/2020 din 27.11.2020Amânat la data de 27.11.2020,la cererea avocatului pârâtului pentru solutionarea exceptiei tardivităţii contestatiei prealabile şi tardivităţii actiunii, şi pentru ca pârâtul să depună la dosar dovada comunicării cu reclamantul a deciziei de impunere si răspunsului la contestatie
Incheiere de sedinta din 16.10.2020