G********* D******
ReclamantI****** E****
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr.11511/28.12.2020, pronunţată în dosarul nr.2295/215/2020 al Judecătoriei Craiova, formulată de petenta GHIORGHIŢĂ DUMITRA. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr.11511/28.12.2020, pronunţată în dosarul nr.2295/215/2020 al Judecătoriei Craiova, în sensul că se va menţiona corect numele reclamantei "GHIORGHIŢĂ DUMITRA" în loc de "G********* D******" cum din eroare s-a men?ionat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Îndreptarea se face în ambele exemplare originale ale sentintei civile astfel îndreptate. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Dolj. Cererea de apel se va depune la sediul Judecătoriei Craiova, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 23.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cf. disp.art.402 NCPC
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.02.2021Admite acţiunea formulată de reclamanta G********* D******, în contradictoriu cu pârâta I****** E****. Constată achitată sulta în cuantum de 7603 lei stabilită în favoarea pârâtei I****** E****, prin sentinţa civilă nr.11336/12.10.2016 pronun?ată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.10794/215/2015. Constată achitată sulta în cuantum de 2534,33 lei stabilită în favoarea pârâtei I****** E****, prin sentinţa civilă nr.9349/16.09.2019 pronun?ată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.23886/215/2018. Prezenta hotărâre ţine loc de declaraţie de acceptare de către pârâta I****** E**** a sumei de 7603 lei reprezentând sulta stabilită în favoarea pârâtei I****** E****, prin sentinţa civilă nr.11336/12.10.2016 pronun?ată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.10794/215/2015. Prezenta hotărâre ţine loc de declaraţie de acceptare de către pârâta I****** E**** a sumei de 2534,33 lei reprezentând sulta stabilită în favoarea pârâtei I****** E****, prin sentinţa civilă nr.9349/16.09.2019 pronun?ată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.23886/215/2018. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1020 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Dolj, apel care se va depune la Judecătoria Craiova, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 28.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cf. disp.art.396 alin.2 NCPC.
Hotarare 11511/2020 din 28.12.2020In temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., amâna pronun?area în cauza pentru termenul din data de 28.12.2020, când pronun?area hotărârii se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei conform alin. 2 al art. 396 C.proc.civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronun?ată azi, 15.12.2020 prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, cf art. 402 NCPC.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2020faţă de lipsa de procedură
Incheiere de sedinta din 03.11.2020pentru administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 14.09.2020