S********* A* S** M********* S**
Recurent PârâtS*** C*****
Intimat ReclamantS*** R******
Intimat ReclamantN***** M*****
Intimat ReclamantB**** N******
Intimat ReclamantAdmite recursurile declarate de pârâţii Municipiul Galaţi şi Instituţia primarului mun. Galaţi , Societatea Eurosalt Manufacturing SRL şi S********* A* S** M********* S**: Casează sentinţa nr.12/29.04.2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi , în rejudecare: Respinge ca nefondată cererea reclamanţilor privind suspendarea executării autoriza?iei de construire.
Hotarare 492/2020 din 09.07.20209.07.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2020Având în vedere faptul că procedura nu este legal îndeplinită cu intimaţii reclamanţi N***** M*****, B**** N****** şi Badiu Linica, întrucât procedura de citare s-a efectuat prin sistemul de comunicare electronică, apare ca fiind emisă către părţi, dar acestea nu au vizualizat link-ul respectiv,
Incheiere de sedinta din 16.06.2020Încheiere Camera de Consiliu /Admite cererea. Dispune suspendarea efectelor sentinţei nr. 12/29.04.2020 pronunţată de Tribunalul Galaţi până la soluţionarea recursului declarat împotriva aceleiaşi sentinţe. Termen pentru soluţionarea recursului 16.06.2020, interval 11-12. Se vor cita părţile. Definitivă.
Incheiere de sedinta din 04.06.2020