S***** N******
PetentÎn temeiul art. 585 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, admite cererea de modificare a pedepsei formulată de petentul condamnat S***** N******, deţinut în prezent în Penitenciarul Aiud. I.Constată că faţă de petent au fost dispuse următoarele: 1.Prin Sentinţa penală nr. 326/2020 a Judecătoriei Aiud, definitivă la data de 22.06.2020 prin Decizia penală nr. 132/2020 a Tribunalului Alba, s-a dispus modificarea pedepsei dispuse faţă de petent, stabilindu-se rezultanta de 10 ani, 6 luni, 313 zile de închisoare şi 1350 de lei amendă penală, compusă din următoarele pedepse: A.Sentinţa penală nr. 211/2018 a Judecătoriei Alba Iulia rămasă definitivă la 24.09.2018 prin decizia penală nr. 667/2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a stabilit aplicarea faţă de petent a pedepsei rezultante de 9 luni şi 15 zile închisoare ca urmare a condamnării la următoarele pedepse: •pedeapsa de 4 luni ?i 15 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj raportat la amenin?are în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 257 alin. 1 ?i 3 C.pen. raportat la art. 206 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. raportat la art. 43 alin. 5 C.pen. şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită la 17.08.2015) •pedeapsa de 4 luni ?i 15 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj raportat la amenin?are în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 257 alin. 1 ?i 3 C.pen. raportat la art. 206 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. raportat la art. 43 alin. 5 C.pen. şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită la 17.08.2015) •pedeapsa de 4 luni ?i 15 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj raportat la amenin?are în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 257 alin. 1 ?i 3 C.pen. raportat la art. 206 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. raportat la art. 43 alin. 5 C.pen. şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită la 17.08.2015) •pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de amenin?are în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 206 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. raportat la art. 43 alin. 5 C.pen. şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită la 17.08.2015) •pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii ?i lini?tii publice în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 371 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. raportat la art. 43 alin. 5 C.pen. şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită la 17.08.2015). B.Sentinţa penală nr. 643/2016 a Judecătoriei Alba Iulia rămasă definitivă la 27.03.2017 prin decizia penală nr. 282/2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a stabilit aplicarea faţă de petent a pedepsei rezultante de 9 ani, 2 luni şi 298 zile închisoare urmare a condamnării şi contopirii următoarele pedepse: •pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 C. pen., a art. 41 alin. 1 Cod Penal şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită la 29/30.10.2015 în dauna persoanelor vătămate Florea Petru şi SC Florea Grup SRL). •pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 32 Cod penal cu referire la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 a şi a art. 41 alin. 1 Cod Penal şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită la 29/30.10.2015 în dauna persoanelor vătămate SC Albalact SA). •pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 32 Cod penal cu referire la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 a şi a art. 41 alin. 1 Cod Penal şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită la 29/30.10.2015 în dauna persoanelor vătămate SC Finetti SRL) •pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 a şi a art. 41 alin. 1 Cod Penal (faptă săvârşită la 29/30.10.2015 în dauna persoanei vătămate SC Roval Center SRL). •pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 32 Cod penal cu referire la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 a şi a art. 41 alin. 1 Cod Penal şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită la 29/30.10.2015 în dauna persoanei vătămate SC Agra s SA). •pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 a şi a art. 41 alin. 1 Cod Penal (faptă săvârşită la 29/30.10.2015 în dauna persoanei vătămate SC Agra s SA). •pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 32 Cod penal cu referire la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 a şi a art. 41 alin. 1 Cod Penal şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită la 01/02.11.2015 în dauna persoanei vătămate SC Emimona SRL). •pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 a şi a art. 41 alin. 1 Cod Penal (faptă săvârşită la 01/02.11.2015 în dauna persoanei vătămate SC Master Club SRL). •pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 a şi d şi a art. 41 alin. 1 Cod Penal (faptă săvârşită la 27/28.10.2015 în dauna persoanei vătămate SC A&D Maridan Market SRL). •pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 a şi d şi a art. 41 alin. 1 Cod Penal (faptă săvârşită la 07/08.11.2015 în dauna persoanei vătămate SC Dacia SA). •pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 32 Cod penal cu referire la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 a şi d şi a art. 41 alin. 1 Cod Penal şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită la 07/08.11.2015 în dauna persoanei vătămate SC Exclusiv Internaţional SRL) •pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 a şi d şi a art. 41 alin. 1 Cod Penal (faptă săvârşită la 07/08.11.2015 în dauna persoanei vătămate Andrei Dan Ioan). •pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 133/08.03.2016 a Judecătoriei Alba Iulia, sentinţa penală nr. 441/08.09.2016 a Judecătoriei Alba Iulia •adăugarea restului rămas de executat de 298 zile din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 237/13.04.2011 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia. C.Sentinţa penală nr. 474/2016 a Judecătoriei Alba Iulia rămasă definitivă la 06.12.2016 prin decizia penală nr. 1090/2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a stabilit aplicarea faţă de petent a pedepsei rezultante 3 ani ?i 4 luni închisoare şi pedeapsa amenzii în cuantum de 1350 lei urmare a condamnării şi contopirii următoarele pedepse: •pedeapsa amenzii în cuantum de 1350 lei (135 zile-amendă x 10 lei), pentru săvâr?irea infrac?iunii de distrugere în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 253 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 ?i 43 alin. 5 C.pen. ?i art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (faptă comisă la 09/10.11.2015); •pedepsele aplicate prin sentin?a penală nr. 133 din data de 08/03/2016 a Judecătoriei Alba Iulia. D.Sentinţa penală nr. 133/2016 a Judecătoriei Alba Iulia rămasă definitivă la 18.05.2016 prin decizia penală nr. 496/2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a stabilit aplicarea faţă de petent a pedepsei rezultante de 3 ani şi 4 luni închisoare urmare a condamnării şi contopirii următoarele pedepse: •pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 a şi a art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 Cod Penal şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită la 30/31.07.2015). •pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 a şi a art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 Cod Penal şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită la 30.07.2015 – 01.08.2015). •pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) Cod Penal, cu aplicarea şi a art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 Cod Penal şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită la 04/05.08.2015). E.Sentinţa penală nr. 441/2016 a Judecătoriei Alba Iulia rămasă definitivă la 27.09.2016 prin neapelare, s-a stabilit aplicarea faţă de petent a pedepsei rezultante de 1 an, 9 luni şi 28 zile închisoare urmare a condamnării şi contopirii următoarele pedepse: •pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 Cod Penal şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită la 09/10.01.2014). •adăugarea restului rămas de executat de 298 zile din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 237/13.04.2011 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia. F.Sentinţa penală nr. 111/2017 a Judecătoriei Câmpeni rămasă definitivă la 20.09.2017 prin decizia penală nr. 725/2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a stabilit aplicarea faţă de petent a pedepsei rezultante de 9 ani, 10 luni şi 298 zile închisoare şi pedeapsa amenzii în cuantum de 1350 lei urmare a condamnării şi contopirii următoarele pedepse: •pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), Cod Penal, cu aplicarea art. 77 a şi d şi a art. 41 alin. 1 Cod Penal (faptă săvârşită la 03/04.11.2015 în dauna persoanei vătămate Cabinet Medical Individual, Dr. Jurca Marcela). •pedepsele aplicate prin sentin?a penală nr. 643/2016, nr. 133/ 2016 şi nr. 441/2016, nr. 474/2016 toate ale Judecătoriei Alba Iulia. •adăugarea restului rămas de executat de 298 zile din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 237/13.04.2011 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia. G. În baza art. 548 din Codul de procedură penală, raportat la art. 142, art. 147 alin. (3) raportat la art. 156 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republicată, s-a dispus recunoaşterea pe cale incidentală următoarele sentinţe penale pronunţate de instanţele judecătoreşti din Franţa: •Sentinţa penală dată la 20.05.2014 în dosarul nr. P/14139000292 a Tribunalului Corecţional Toulouse prin care deţinutul S***** N****** a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (prin efracţie, faptă comisă la 19.05.2014). •Sentinţa penală dată la 18.07.2014 în dosarul nr. 14198000276 a Tribunalului Corecţional Toulouse, modificată la data de 12.11.2014 de către Curtea de Apel din Toulouse, prin care deţinutul S***** N****** a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă comisă la 04/05.05.2014). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani, 6 luni şi 313 zile închisoare şi 1.350 lei amendă penală în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor şi înlătură sporul aplicat. 2.Prin Sentinţa penală nr. 49/22.06.2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă la data de 07.07.2020 prin neexercitarea căii de atac, în baza art. 172 raportat la art. 166 alin. (6)-(9) din Legea 302/2004 s-a recunoscut Sentin?a penală nr. 320/2015 pronun?ată la data de 12.03.2015 de Tribunalul de Mare Instan?ă din Agen, Fran?a (devenit Tribunalul Judiciar din Agen) în dosar nr. 14345000032, rămasă definitivă la 25.06.2016, fa?ă de petentul S***** N******, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 4 luni închisoare (120 de zile de închisoare) pentru comiterea infrac?iunii de furt calificat comis în grup, prevăzută ?i pedepsită de art. 311-1,311-4,311-4 1, 311-13 ?i 311-14 din Codul penal francez. S-a constatat că infrac?iunea de furt pentru care s-a aplicat pedeapsa de 4 luni închisoare (120 de zile de închisoare) are corespondent în legisla?ia penală română în infrac?iunea de furt calificat, prevăzută ?i pedepsită de art. 228 al.1, 229 al.1 lit.b C.pen. cu aplicarea art. 77 lit.a C.pen. ?i este pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani. În baza art. 167 alin. (1) din Legea 302/2004 republicată, s-a dispus punerea în executare a hotărârii judecătore?ti sus men?ionate cu privire la pedeapsa de 4 luni închisoare (120 de zile de închisoare). 3.Prin Sentinţa penală nr. 550/07.07.2020 a Judecătoriei Aiud, definitivă la data de 15.07.2020, prin neexercitarea căii de atac, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. pr. pen., s-a admis contestaţia la executare formulată de petentul S***** N******, deţinut în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei de 10 ani, 6 luni şi 313 zile închisoare şi 1.350 lei amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 326/2020 a Judecătoriei Aiud şi în baza art. 55 ind. 1 din Legea nr. 254/2013 s-au constatat ca fiind executate suplimentar din pedeapsa de 10 ani, 6 luni şi 313 zile închisoare şi 1.350 lei amendă penală un număr suplimentar de 78 de zile închisoare corespunzătoare perioadei 24.07.2012 – 20.08.2013 în care deţinutul a executat pedeapsa închisorii la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 237/2011 a Judecătoriei Alba Iulia. II.Constată că cele două pedepse de mai sus aplicate în Franţa şi recunoscute prin Sentinţa penală nr. 326/2020 a Judecătoriei Aiud, definitivă la data de 22.06.2020 prin Decizia penală nr. 132/2020 a Tribunalului Alba(pct. I.1.G) au fost comise în termenul de încercare al liberării condiţionate din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 237/13.04.2011 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, şi că sunt concurente cu restul pedepselor aplicate petentului. Constată că infracţiunea de furt calificat comisă la data de 04/05.12.2014 pe teritoriul Franţei, pentru comiterea căruia a fost condamnat petentul la pedeapsa de 4 luni de închisoare prin Sentin?a penală nr. 320/2015 pronun?ată la data de 12.03.2015 de Tribunalul de Mare Instan?ă din Agen, Fran?a (devenit Tribunalul Judiciar din Agen) în dosar nr. 14345000032, rămasă definitivă la 25.06.2016, pedeapsă recunoscută prin Sentinţa penală nr. 49/22.06.2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă la data de 07.07.2020 prin neexercitarea căii de atac(pct. I.2) a fost săvârşită în stare de concurs real faţă de infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin hotărârile judecătoreşti de condamnare menţionate la pct. I.1. În baza art. 40, art. 43 alin. (2) din Codul penal, art. 39 alin. (1) lit. b) şi e) din Codul penal, contopeşte pedepsele următoare: 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare , 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare 4 luni şi 15 zile închisoare, 4 luni şi 15 zile închisoare, 4 luni şi 15 zile închisoare, 3 luni închisoare, 3 luni închisoare, respectiv 4 luni închisoare şi 2 luni închisoare (aplicate în Franţa), 4 luni închisoare(conform Sentinţei penale nr. 49/22.06.2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă la data de 07.07.2020 prin neexercitarea căii de atac) şi 1.350 lei amendă penală, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din restul pedepselor cu închisoarea de 8 ani, 6 luni şi 55 zile închisoare, rezultând pedeapsa de 10 ani, 6 luni şi 55 zile închisoare şi 1.350 lei amendă penală. În baza art. 104 alin. (2) din Codul penal, adaugă la pedeapsa rezultantă de 10 ani, 6 luni şi 55 de zile închisoare şi 1.350 lei amendă penală restul de pedeapsă de 220 de zile(redus cu 78 de zile, conform Sentinţei penale nr. 550/2020 a Judecătoriei Aiud, definitivă la data de 15.07.2020 prin neexercitarea căii de atac) din pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 237/2011 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 799/R/2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, rezultând pedeapsa rezultantă finală de 10 ani, 6 luni şi 275 de zile de închisoare şi 1.350 lei amendă penală pe care o va executa efectiv petentul. În baza art. 40 alin. (3) şi (5) şi art. 72 alin. (1) din Codul penal, deduce din pedeapsa rezultantă următoarele perioade: 19.05.2014 – 13.11.2014 (perioadă executată în Franţa), 06.08.2015 - 07.08.2015 (reţinere) şi din 20.11.2015 la zi. Anulează mandatele de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 326/2020 a Judecătoriei Aiud şi nr. 49/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, respectiv formele de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 550/2020 a Judecătoriei Aiud(exceptând dispoziţia referitoare la plata onorariului avocatului din oficiu). Dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia. În temeiul art. 275 alin. (3) şi (6) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 lei, va fi virat în contul Baroului Alba din fondurile Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2020.
Hotarare 722/2020 din 18.09.2020Stabileşte termen pentru pronunţare în cauză la data de 18.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2020