P**** N******
ContestatorC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
IntimatA************ J******** A F********* P****** B*****
Chemat în garanţieAdmite acţiunea formulată de către reclamantul P**** N******, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, şi în consecinţă: Obligă pârâta să restituie reclamantului sumele reţinute cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru indemnizaţiile plătite în baza Legii nr.341/2004, începând cu data de 01.01.2015, la care se va adăuga dobânda legală. Obligă pârâta să sisteze reţinerea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru indemnizaţiile ce i se vor plăti contestatorului în baza Legii nr.341/2004 pe viitor. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul promovării căii de atac, cererea de apel se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 02.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art.396 alin.2 Cod procedură civilă.
Hotarare 1128/2020 din 02.12.2020Având nevoie de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va amâna pronunţarea la data de 02.12.2020, urmând ca aceasta să se realizeze în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2020Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar. Termen de judecată la data de 18.11.2020, sala T1, complet CIV MAS6.
Incheiere de sedinta din 21.10.2020