B**** M***** E****
ContestatorP***** D******* S**
IntimatAdmite în parte contestaţia formulată de contestatoarea B. M. E. în contradictoriu cu intimata Palace Dumbrava S.R.L. şi în consecinţă : Anulează Decizia nr. 714/08.10.2019 emisă de intimată. Obligă intimata la reintegrarea contestatoarei în postul anterior deţinut şi la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale majorate, indexate şi actualizate de la data emiterii deciziei şi până la data reintegrării în funcţie. Respinge în rest contestaţia. Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată par?iale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Sibiu. Pronunţată azi 06.04.2021, cu votul consultativ al asistenţilor judiciari şi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 247/2021 din 06.04.2021la 6.04.2021, sala E, ora 11 - admis cererea de amânare; necesitatea depunerii unor înscrisuri de către societ.
Incheiere de sedinta din 16.03.2021Termen de judecata la data de 16 martie 2021, ora 11,00 pentru a fi comunicate înscrisurile depuse de către intimat pentru termenul de azi şi către contestatoare.
Incheiere de sedinta din 16.02.2021Termen de judecata la data de 16 februarie 2021, ora 12,00, pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 12.01.2021