E*** E****** S*
ReclamantP**** E****
PârâtRespinge ca rămasă fără obiect cererea de valoare redusă formulată de reclamanta ENEL ENERGIE S.A. cu sediul ales în , în contradictoriu cu pârâta P**** E**** cu domiciliul în . Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 14.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 3163/2021 din 14.04.2021Repune cauza pe rol, întrucât constată că sunt necesare lămuriri şi probe suplimentare. Dispune continuarea judecăţii cauzei şi stabileşte termen la data de 14.04.2021, ora 12.00, pentru când se citează părţile, în camera de consiliu. Dispune citarea reclamantei ENEL ENERGIE MUNTENIA S.A., cu menţiunea de a preciza dacă a fost notificată de pârâta P**** E**** cu privire la rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice nr.VI1876611 din 30.01.2018. Dispune citarea pârâtei cu menţiunea de a depune, în copie, notificarea adresată reclamantei, cu privire la rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice nr.VI1876611 din 30.01.2018. Dispune emiterea unei adrese către Societatea Electrica Furnizare S.A. pentru a comunica dacă a furnizat energie electrică pârâtei P**** E****, în baza contractului nr.1149979-02-30/27.02.2018, iar în caz afirmativ, să înainteze, în copie, facturile emise în baza contractului şi să precizeze dacă pârâta P**** E**** a procedat la achitarea acestora. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 25.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere de sedinta din 25.02.2021Amână pronunţarea la data de 25.02.2021, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei potrivit disp. art. 396 alin. 2 Cpc. Pronunţată astăzi, 10.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2021