R****** M****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (2) ?i (10) Cod de procedură penală, condamnă inculpatul R****** M****, la pedeapsa de 3.600 de lei amendă penală (180 zile-amendă înmul?ite cu suma de 20 lei/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal, aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a conduce autovehicule în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, pe o perioadă de 1 an, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. a) Cod penal, respectiv de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e. În baza art. 63 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra faptului că neexecutarea cu rea-credinţă a pedepsei amenzii poate atrage înlocuirea zilelor amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare. În baza art. 559 alin. (2) Cod procedură penală, pune în vedere inculpatului că, în cazul în care se află în imposibilitatea de a plăti integral amenda penală, poate solicita eşalonarea acesteia. În baza art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 470 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 278,6 lei aferentă fazei de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2021.
Hotarare 583/2021 din 01.04.2021stabile;te pronunárea la data de 01.04.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2021