M**** L****
InculpatAdmite propunerea vizând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava. În baza art. 242 al. 2 Cod procedură penală raportat la art. 202 al. 1, 2, 3 şi 4 lit. b Cod procedură penală corob. cu art. 211, art. 215 Cod procedură penală şi art. 2151 al. 1 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată prin încheierea camerei de consiliu nr. 46/10.07.2020 a judecătorului de drepturi ?i libertă?i din cadrul Tribunalului Suceava, pronunţată în dosar nr. 2117/86/2020, rămasă definitivă prin încheierea nr. 20/15.07.2020 a judecătorilor din cadrul Cur?ii de Apel Suceava pronunţată în dosar nr. 2117/86/2020, faţă de M**** L****, zis Paulo, zis Ciocu?, cercetat pentru săvârşirea infrac?iunilor de „constituirea unui grup infrac?ional organizat”, faptă prev. de art. 367 alin. 1 ?i 2 din Cod penal şi „contrabandă”, faptă prev. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Lg. 86/2006 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (9 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În temeiul art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar inculpatul M**** L****, zis Paulo, zis Ciocu?, trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, la judecătorul de cameră preliminară sau la instan?a de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv I.P.J. Suceava – Poli?ia ora? Vicovu de Sus, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata controlului judiciar inculpatul se va supune şi următoarelor obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul comunei Ulma, jud Suceava, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent; b) să nu comunice direct sau indirect, pe nici o cale, cu următoarele persoane: IRIMIE GEORGE-PETRU, COSTIL MARIUS, BOICIUC PETRU, MANDICI OCTAVIAN, MANDICI RODICA, DASCĂLU ROMUL, LUCAN MARIANA, JURAVLE DORIN-FLORIN, KOCHERHAN VITALII ?i MORAR VASILE; c) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În conformitate cu art. 215 al. 4 şi 6 Cod procedură penală, organele de poliţie anterior menţionate au obligaţia de a verifica periodic respectarea de către inculpat a măsurii preventive şi a obligaţiilor ce i s-au impus iar, în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul (în cursul urmăririi penale), judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră preliminară), sau instanţa de judecată (în cursul judecăţii). Dispune punerea în libertate a inculpatului M**** L****, zis Paulo, zis Ciocu? de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 46/1 din data de 10.07.2020, emis de Tribunalul Suceava în baza încheierii camerei de consiliu nr. 46 a judecătorului de drepturi ?i libertă?i din cadrul Tribunalului Suceava, pronunţată în dosar nr. 2117/86/2020, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este reţinut, deţinut sau arestat în altă cauză. Conform art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, măsura va fi comunicată inculpatului, I.P.J. Suceava - Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supraveghere Judiciară, Poliţiei ora?ului Vicovu de Sus, jud. Suceava, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti, Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 275 al. 6 Cod procedură penală, suma de 78,25 lei, respectiv 25% din suma de 313 lei, reprezentând onorariul parţial aferent avocatului Pascariu Levi desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat M**** L****, conform delegaţiei nr. 1838/03.08.2020, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 03.08.2020.
Incheiere masuri preventive faza de UP 55/2020 din 03.08.2020