I***** G*********
InculpatA****** - A****************
Parte civilăÎn baza art. 37 C.pen., constată că cele 45 de acte materiale (din perioada ianuarie 2015-octombrie 2018) deduse judecă?ii împreună cu cele 8 acte materiale (din perioada noiembrie 2014-decembrie 2014) pentru care inculpata I. G. a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin Sentin?a penală nr. 848/21.06.2019 pronun?ată de Judecătoria Constan?a în dosarul nr. 9319/212/2015**, definitivă prin Decizia penală nr. 248/P/10.04.2020 a Cur?ii de Apel Constan?a, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, fac parte din con?inutul aceleia?i infrac?iuni continuate de de?inerea ?i vânzarea bunurilor sau a mărfurilor, care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvâr?irii acesteia, în formă continuată, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (în total 53 acte materiale). În baza art. 396 alin. (1) ?i (2) C.proc.pen. rap. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., în referire la art. 37 C.pen., condamnă pe inculpata I. G.(...), pentru întreaga activitate infrac?ională, la pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvâr?irea infrac?iunii de de?inerea ?i vânzarea bunurilor sau a mărfurilor, care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvâr?irii acesteia, în formă continuată, (în total 53 acte materiale). În baza art. 67 alin. (2) C.pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C.pen. interzice inculpatei I. G., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, termen ce va începe să curgă conform art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C.pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C.pen. interzice inculpatei I. G., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Pedeapsa se va executa în regim de detenţie potrivit art. 60 C.pen. În baza art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatei I. G. perioada reţinerii de la data de 29.06.2017, ora 16:25 până la data de 30.06.2017, ora 16:25 ?i de la data de 03.03.2015, ora 15:00 până la data de 04.03.2015, ora 15:00. În baza art. 112 alin. (6) C.pen., dispune confiscarea specială a sumei de 455 lei de la inculpată, conform recipisei de consemnare nr. 1349474/1 din data de 07.10.2016 depuse la CEC Bank. În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C.pen., dispune confiscarea specială a pachetelor de ţigarete găsite asupra inculpatei ?i depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Constan?a, după cum urmează: - 55 pachete cu ţigarete netimbrate diferite mărci, ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226171 din 24.02.2015; - 32 pachete cu ţigarete netimbrate, diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a în baza dovezii seria CT nr. 226171 din 24.02.2015; - 11 pachete cu ţigarete netimbrate diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226171 din 24.02.2015; - 60 pachete cu ţigarete netimbrate, diferite mărci ce a fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226171 din 24.02.2015; - 20 pachete cu ţigarete netimbrate ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226179 din 03.03.2015; - 37 pachete cu ţigarete netimbrate, ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226179 din 03.03.2015; - 25 pachete cu ţigarete netimbrate ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226179 din 03.03.2015; - 3 pachete cu ţigarete netimbrate, mărcile Marble, ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226970 din 12.10.2015; - 11 pachete cu ţigarete timbrate ?i netimbrate diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92330 din 06.03.2017; - 3 pachete cu ţigarete timbrate ?i netimbrate diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 280370 din 28.10.2016; - 5 pachete cu ţigarete netimbrate, mărcile Ashima ?i CT1 Blue ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 93484 din 30.12.2017; - 6 pachete cu ţigarete netimbrate mărcile CT1 Blue ?i Ashima ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92355 din 09.03.2017; - 6 pachete cu ţigarete netimbrate, marcile Marble ?i Ashima, ce a fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92352 din 08.03.2017; - 11 pachete cu ţigarete netimbrate ?i timbrate de diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92309 din 24.02.2017; - 6 pachete cu ţigarete timbrate mărcile Rothmans ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92311 din 24.02.2017; - 18 pachete cu ţigarete timbrate ?i netimbrate diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92378 din 14.03.2017; - 6 pachete cu ţigarete timbrate ?i netimbrate, diferite mărci, ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92377 din 13.03.2017; - 6 pachete cu ţigarete netimbrate mărcile Ashima ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 93483 din 30.12.2017; - 11 pachete cu ţigarete timbrate ?i netimbrate, mărcile Ashima, Marble ?i Rothmans, ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 93409 din 29.12.2017; - 10 pachete cu ţigarete netimbrate diferite mărci, ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a în baza dovezii seria CT nr. 280320 din 12.10.2016; - 13 pachete cu ţigarete netimbrate, diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 280340 din 30.10.2016; - 32 pachete cu ţigarete netimbrate ?i timbrate diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92517 din 06.04.2017; - 9 pachete cu ţigarete netimbrate, diferite mărci ce a fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 280421 din 09.11.2016; - 11 pachete cu ţigarete timbrate ?i netimbrate ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92364 din 12.03.2017; - 5 pachete cu ţigarete netimbrate marca Marble, ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 280469 din 29.11.2016; - 15 pachete cu ţigarete timbrate ?i netimbrate ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92341 din 06.03.2017; - 11 pachete cu ţigarete timbrate ?i netimbrate, ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92566 din 26.04.2017; - 16 pachete cu ţigarete timbrate ?i netimbrate diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92602 din 26.04.2017; - 9 pachete cu ţigarete timbrate ?i netimbrate diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92597 din 26.04.2017; - 3 pachete cu ţigarete timbrate ?i netimbrate marca Rothmans ?i Marble ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92284 din 22.02.2017; - 12 pachete cu ţigarete netimbrate, marcile Marble, Rothmans ?i Ashima, ce a fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a în baza dovezii seria CT nr. 92574 din 26.04.2017; - 17 pachete cu ţigarete netimbrate ?i timbrate de diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92576 din 26.04.2017; - 800 pachete cu ţigarete netimbrate, marca Ashima ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 92859 din 30.06.2017; - 53 pachete cu ţigarete netimbrate diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 93413 din 29.12.2017; - 97 pachete cu ţigarete timbrate ?i netimbrate, diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 401500 din 07.12.2018; - 10 pachete cu ţigarete netimbrate diferite mărci, ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226264 din 27.03.2015; - 21 pachete cu ţigarete netimbrate, diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226264 din 27.03.2015; - 8 pachete cu ţigarete netimbrate marca Ashima ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226264 din 27.03.2015; - 11 pachete cu ţigarete netimbrate, diferite mărci ce a fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226128 din 17.02.2015; - 39 pachete cu ţigarete netimbrate ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226128 din 17.02.2015; - 18 pachete cu ţigarete netimbrate, ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226291 din 06.04.2015; - 22 pachete cu ţigarete netimbrate ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226291 din 06.04.2015; - 8 pachete cu ţigarete netimbrate, diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226291 din 06.04.2015; - 11 pachete cu ţigarete netimbrate diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226291 din 06.04.2015; - 58 pachete cu ţigarete netimbrate diferite mărci ce au fost ridicate de la cea în cauză ?i depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constan?a, în baza dovezii seria CT nr. 226170 din 26.02.2015. În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 ?i art. 25 alin. (1) C.proc.pen. cu reţinerea art. 1349 ?i art. 1357 C.civ., admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă A.N.A.F.-A.J.F.P. Constan?a şi obligă inculpata la plata către partea civilă a sumei de 15.238,83 lei reprezentând prejudiciu material cauzat bugetului consolidat al statului, la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate conform Codului de procedură fiscală până la data achitării efective a debitului. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de către Stat, în cuantum total de 1.500 lei, din care: 1.000 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi 500 lei cheltuieli judiciare în faţa instanţei de judecată. În baza art. 272 C.proc.pen., dispune avansarea onorariului apărătorului din oficiu al inculpatei, av. A. A., în cuantum de 1.495 lei conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria AV nr. 5376/15.10.2020, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.12.2021.
Hotarare 1213/2021 din 17.12.2021Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 17.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2021În baza art. 395 alin. (1) Cod procedură penală, repune cauza pe rol în vederea reluării dezbaterilor, cu privire la aplicarea art. 37 C.pen., în referire la actele materiale ce formează infrac?iunea prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. pentru care inculpata a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 848/21.06.2019 pronun?ată de Judecătoria Constan?a în dosarul nr. 9319/212/2015**, definitivă prin Decizia penală nr. 248/P/10.04.2020 a Cur?ii de Apel Constan?a. Fixează termen de judecată la data de 08.12.2021, ora 9, pentru când dispune citarea părţilor şi înştiinţarea apărătorului inculpatei I. G. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.11.2021.
Incheiere de sedinta din 18.11.2021Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 18.11.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2021Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 05.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2021În temeiul art. 391 al. 1 C.pr.pen., stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare în cauză la data de 12.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2021termen preschimbat la 22.09.2021
pentru administrarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere, acorda termen la 09.09.2021, ora 09.00
Incheiere de sedinta din 06.05.2021fata de lipsa inculpatei , termen la 06.05.2021 , ora 09.00
Incheiere de sedinta din 04.03.2021