R***** M*****
Apelant InculpatV*** E****** I******
InculpatS*** G****** I**** 2*** S**
Parte civilăDP.337/A/În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. admite apelul declarat de către inculpata R***** M***** împotriva sentin?ei penale nr. 424 din data de 24.09.2020, pronun?ată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. 23234/94/2019. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, doar în ceea ce o prive?te pe inculpata R***** M***** şi, în fond, rejudecând: Reduce durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), de la o perioadă de 4 ani la o perioadă de 1 an. Constată că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani, aplicată inculpatei R***** M***** prin sentin?a penală nr. 546 din 31.07.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucure?ti, definitivă prin decizia penală nr. 867/19.05.2016 a Cur?ii de Apel Bucure?ti, Sec?ia I Penală, a fost executată integral în perioada 19.05.2016 - 18.05.2019 inclusiv. În baza art. 45 alin. (1) C.pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. b) C.pen. inculpata R***** M***** urmează a executa pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen., pe o perioadă de 1 an, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în faza procesuală a apelului vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.03.2021.
Hotarare 337/2021 din 16.03.2021Stabileşte termen de pronunţare la data de 16.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2021Lipsă de apărare.
Incheiere de sedinta din 02.02.2021Pregătirea apărării.
Incheiere de sedinta din 08.12.2020