Dosar 2323/115/2020 din 28.12.2020

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2323/115/2020
Data dosar:
28.12.2020
Instanta:
Tribunalul Caraș Severin
Departament:
Sectia I Civila
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.04.2021 la ora 12:00

    Complet: C9 (0) - CIVIL
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta Bogdan Ramona-Irina, cu domiciliul procesual ales la sediul reprezentantului, prin reprezentant Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, Gimnazială Zăvoi şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să calculeze şi să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru gradaţia de merit în cuantum de 25%, începând cu data de 01.07.2017 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective. precum şi daune interese sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor menţionate mai sus, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru gradaţia de merit în cuantum de 25%, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la modificarea stării de fapt sau a dispoziţiilor legale în materie. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin.

    Hotarare 633/2021 din 16.04.2021
  • Sedinta din data de 05.03.2021 la ora 13:00

    Complet: C9 (0) - CIVIL
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 16 aprilie 2021, interval orar 12-13,00, pentru când reclamantul are termen în cuno?tin?ă, se citează pârâta cu un exemplar al precizării depuse la dosar.

    Incheiere de sedinta din 05.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD