F****** M** F****** S**
ReclamantA** E*** T** I***** S**
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată. Dispune rezoluţiunea contractului de execuţie lucrări încheiat între părţi la data de 09.10.2019. Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 30.000 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr.25/10.10.2019 şi nr. 26/20.11.2019 emise în temeiul contractului încheiat între părţi, achitate de reclamantă. Respinge al II-lea capăt de cerere, ca neîntemeiat. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.505 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 1.900 lei, reprezentând onorariu de avocat, în raport de modalitatea de soluţionare a cererii. Obligă reclamanta la plata către stat a sumei de 1.283,02 lei reprezentând acordare facilităţi sub forma reducerii taxei judiciare de timbru, potrivit încheierii pronunţate la data de 12.01.2021 în dosarul nr.23357/300/2020/a1, în raport de prevederile art.50ind2 din OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 28.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 11305/2021 din 28.10.2021Amână pronunţarea pentru data de 28.10.2021, când aceasta se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2021Amână pronunţarea pentru data de 14.10.2021, când aceasta se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2021administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 15.06.2021pentru a fi legal citată pârâta
Incheiere de sedinta din 20.04.2021